CARAŞ-SEVERIN – Deocamdată, doar două unităţi farmaceutice din judeţ au făcut demersurile în vederea autorizării!
În condiţiile în care, din varii motive, ratele de acoperire vaccinală sunt în scădere, includerea farmaciilor în rândul unităţilor în care poate fi efectuată imunizarea este, fără îndoială, utilă. Doar că lucrurile nu sunt atât de simple precum par, deşi vorbim acum despre vaccinarea antigripală, considerată în general banală şi faţă de care reticenţa populaţiei pare a fi ceva mai scăzută. Oricum, nu orice farmacie poate oferi acest serviciu, iar un entuziasm ieşit din comun nu pare să existe, de vreme ce ultimul tabel publicat de Ministerul Sănătăţii cuprinde doar 92 de unităţi autorizate (dintre care 17 în mediul rural), la nivel naţional!
Potrivit preşedintelui Colegiului Judeţean al Farmaciştilor, Pavel Roşca, la noi sunt în curs de autorizare două unităţi aparţinând unui lanţ de farmacii, ambele în Reşiţa. Pentru a fi autorizate, farmaciile trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care deţinerea unui spaţiu special amenajat acestui scop şi absolvirea, de către farmacistul-imunizator, a unui curs post-universitar. În ceea ce îi priveşte pe eventualii doritori, aceştia vor trebui să fi fost deja vaccinaţi antigripal în trecut, prezentând în acest sens şi o recomandare medicală de la medicul de familie sau de la medicul specialist.
Apetenţa locuitorilor judeţului Caraş-Severin pentru vaccinarea antigripală nu este una tocmai debordantă, după cum reiese din datele Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică. Astfel, începând cu 2018 şi până în iunie 2023, s-au vaccinat în total 74.033 de cărăşeni: 11.019 în 2018, 12.524 în 2019, 21.739 în 2020, 15.701 în 2021 şi 12.765 în 2022. Anul acesta, conform datelor colectate de CNSISP de la laboratorul de boli transmisibile din DSP, s-au făcut 164 de vaccinări în trimestrul I şi 121 în trimestrul II.
JCS-Walter Fleck