REŞIŢA – Suntem şi bogaţi, şi frumoşi iar în vis putem fi şi fericiţi. E timpul să mergem la culcare. O spuse Fanny privind spre cei doi bărbaţi atrăgători din faţa ei. Lette şi Karlmann păreau să fi găsit cheia succesului după ce chirurgia plastică le-a dat chipuri de invidiat, iar compania la care lucrează îi plăteşte regeşte. Şi totuşi iată-i faţă-n faţă pe acoperişul unui zgârie-nori, privindu-se ca-n oglindă după ce bisturiul le-a modelat şi chipurile, şi cariera!
Cum să se fi dus Lette la conferinţa unde urma să prezinte conectorul pe care el însuşi l-a creat cu faţa-i la care şi nevasta evită să se uite? E urât şi face de râs compania care vrea să vândă produsul. Până în ziua când sculptorul de chipuri găsi cheiţa spre-a face din Lette un bărbat frumos. Atunci să vezi vânzări în creştere cu 70%. Dar şi admiratoare atât de interesate de conectorul lui Lette încât era nevoie de întâlniri private. Succesul e asigurat, cariera vine de la sine. Dar toate au un preţ. Pentru Lette, preţul e răceala nevestei, lovită-n suflet de alunecările soţului, dar şi invidia lui Karlmann, asistentul lovit şi el de succesul parcă nemeritat al angajatului care nu mai dă randamentul de altădată.
Iată-l şi pe Karlmann în faţa sculptorului capabil să modeleze un singur chip, cel pe care i l-a dat anterior lui Lette. Acum nici Fanny nu mai ştie care-i e bărbatul. Ba poate să jure că l-a văzut în parc, căci nu doar el şi Karlmann trecură prin mâinile sculptorului capabil să modeleze un singur chip. Căci fiecare om poate deveni o altă persoană pentru o sumedenie de bani. Şi de ce să-l mai plătească compania regeşte pe Lette de vreme ce se găsesc atâţia alţii asemenea cu el, dar mult mai ieftini?
S-a dus cariera lui Lette şi tare-ar vrea să-şi ia ‘napoi chipul dinainte, când nevasta-l privea mai mult în ochiul stâng. Cu neputinţă asta. Şi nici lui Karlmann nu-i e moale, ştiind că se găsesc atâţia care oricând îl pot înlocui. Să sară amândoi de pe zgârie-nori? Mai bine să meargă la culcare…
A fost spectacolul „Cine sunt?”, pe care teatrul din Luhansk l-a susţinut sămbătă în cadrul festivalului „New Wave”.
JCS-Ionel Ivaşcu