Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Paradoxal, în condițiile în care deținerea unui automobil per membru de familie încă reprezintă un ideal pentru mulți dintre români! Afirmația din titlu, care îi aparține primarului Reșiței, Ioan Popa, a fost făcută în contextul în care Consiliul Local avea să aprobe hotărârea privind reabilitarea Parcului Tricolorului și a zonei Katanga de pe Calea Caransebeșului!

„Numărul locurilor de parcare se reduce cu circa 10 %. Este o obligație pe care ne-am luat-o față de ADR Vest și față de Comisia Europeană, dacă vrem să facem proiectul ăsta.[…] UE nu dă bani de parcări. Asta e explicația în linii mari.“, a declarat edilul, indicând că alternativa ar fi fost neaccesarea celor 41 de milioane de lei, costul estimat al proiectului.

Potrivit Proiectului Tehnic, această reducere cu 10% înseamnă tăierea de pe listă a 36 de locuri de parcare, de la 375 câte sunt acum, la 339. Dacă e să vorbim despre suprafețele alocate repausului automobilistic, diminuarea e de 42%, de la 7.281 mp la 4.201 mp! De câștigat în urma regândirii și reamenajării cartierului de după blocurile gri de pe Cale vor avea în mod cert locuitorii din zonă, care vor avea la dispoziție cu 2.531 mp mai mult spațiu verde (+16%) și cu 6.738 mp mai mult spațiu pietonal (+110%). De pierdut vor avea deținătorii de autoturisme, probabil mai mulți de 36, întrucât multe mașini sunt în prezent parcate și pe spații pietonale sau spații verzi degradate.

Senzația că pierdem ceva nu o avem doar pentru că „UE nu dă bani pentru parcări“ (condiționând și verificând totodată utilizarea celor pe care ni-i dă), ci și pentru că UAT, în general, percep taxe pentru parcări, fie ele de domiciliu, fie ele pentru parcarea ocazională. Măsuri impopulare, evident, comparativ cu cele cuprinse în Legea 1/2017, prin care Liviu Dragnea s-a făcut simpatic celor care-și doreau mașini (mai) ieftine, abrogând și timbrul de mediu, printre cele 102 de taxe. Să ai mașină e, în fond, o declarație de statut!

La nivel național, efectul s-a făcut simțit imediat prin creșterea explozivă a importurilor de mașini second-hand, care la scurt timp au înregistrat un record de 519.000 de unități într-un singur an. De atunci, numărul reînmatriculărilor anuale a crescut constant, atingând 710.000 de unități în 2024, față de 250.000 în 2016. La nivelul județului Caraș-Severin, la 31 decembrie 2024, parcul auto era alcătuit din 135.722 de unități, cu 26% mai multe decât cele 107.541 de la 31 decembrie 2018. Față de 87.051 de autoturisme, acum avem cu 25% mai multe (108.993), din care 58.885 cu motoare pe motorină (+55% față de 2018) și 48.155 pe benzină (-2%), cărora li se adaugă 929 electrice și 305 hibride. În ceea ce privește vechimea, 92% dintre autoturisme au fost mai vechi de 9 ani anul trecut, la fel ca în 2018, doar că au fost cu aproape 22.000 mai multe!

Având în vedere că cele mai multe autoturisme stau peste 90% din timpul unei zile, iar în rest sunt folosite pentru drumuri scurte și ineficiente economic, ele reprezintă pentru majoritatea deținătorilor o distracție destul de scumpă, oricât de ieftine ar fi fost ca preț de achiziție. Dar, vorba ceea, resemnată, din popor: „Râdem, glumim, avem mașini, plătim!“

JCS-Walter Fleck

2 Comentarii

  1. să se facă un fond care adună banii din taxele de parcare rămase plus amenzile de la autovehicule lăsate pe spațiul verde din lipsă de parcări și de la stăpânii cățelușilor care nu au pungă la stăpân și îi plimbă pe fostele locuri de parcare și astfel vor fi adunați mulți bani cu care vor fi plătite taxiuri să ducă șoferii la Soceni,Lupac,Moninom,Doman să poată să-și înceapă călătoria în oraș de tuns iarba de 2 ori pe an e mult mai simplu

  2. Păi unii au făcut economii și și-au cumpărat o mașină așa cum au putut!
    Tu te umfli in pene că ești nare bogătan și te dai cu Tesla cumpărată de pe banii fraierilor.
    Pe Semenic,ca să nu vorbim de drumurile frecvente la ponton,sunt drumuri făcute în interesul Primăriei Reșița?
    Măi nene care ai statut,mergi cu mașina proprie,că văd că ai mare tupeu să te dai mare vătaf,cheltuind la discreție banii altora!

Adaugă comentariu