Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor vor avea de votat miercuri, 23 decembrie, o facilitate fără precedent acordată celor care-şi anvelopează clădirile. Înjumătăţirea, timp de zece ani, a impozitului, a atras însă şi nemulţumiri din partea celor care deja şi-au anvelopat clădirea şi nu vor beneficia de facilitate!

Aspectul urât, de ghetou, din zona unor blocuri gri din Reşiţa, l-a determinat pe primarul Nelu Popa să promită că, în şedinţa de consiliu local de miercuri, 23 decembrie, va fi supusă votului „o hotărâre în care cei care îşi vor anvelopa clădirile şi vor reduce emisiile de CO2, vor beneficia de o reducere de impozit de 50% pe zece ani!“. În schimb, cei care îşi lasă clădirile în paragină ar putea scoate din buzunar impozit de cinci ori mai mare, atâta timp cât nu-şi aduc clădirile la o stare normală.

Imediat după anunţarea facilităţii, au existat voci care au susţinut că aceasta nu e echitabilă: „Nu e corect ca cei care-şi anvelopează blocul să fie avantajaţi în comparaţie cu alţii care au făcut-o până acum pe banii lor. Zece ani să plătească impozit cu 50% mai puţin?!“.

Şeful administrativului reşiţean a lămurit însă lucrurile, explicând: „Ce fac eu în Primăria Reşiţa fac de aici încolo! Eu în spate nu mă pot duce. Eu nu pot să mă duc să-l întreb pe Stepanescu – Dumnezeu să-l ierte! – sau pe Spătaru: Bă, de ce n-aţi dat o hotărâre de consiliu local şi să-i ajutaţi pe oameni să-şi anvelopeze blocurile? Eu pot să fac de acum înainte! Asta spuneam şi bunului meu prieten Romeo Dunca, pentru că dvs aduceţi de multe ori în discuţie. Dom’le, noi schimbăm de la noi în jos; noi nu putem să schimbăm de la noi în sus. Şi eu fac de acum înainte“, a încheiat Nelu Popa.

JCS-Antoniu Mocanu