Şi aşa nu mai avea nici un rost să mă întreb dacă aceste arestări ar fi avut loc fără ca ţările din Schengen să ne trimită să cântăm la altă masă. Iar dacă tot am amintit de Schengen, credeţi că asta ajunge să ne primească cu braţele deschis? Arestaţi câţiva vameşi, îi prezentaţi triumfători Europei şi gata, cu asta aţi stârpit corupţia? Cel mult, i-aţi scos din sistem pe cei prea slabi ca să-şi acopere spatele.
Luaţi frumos la rând toate vămile. Din toată ţara! O să aveţi cu ce să vă umpleţi dubele! Dar nu procedaţi româneşte şi le daţi drumul pe uşa din spate, şi nu-i păstraţi nici la închisoare, care oricum e prea grea pentru sănătatea lor fragilă.
Nu… Reinventaţi munca! După ce că le-am plătit atâţia ani salariile (da, toţi cei care ne achităm taxele şi impozitele, pentru ca respectivii să poată lua lunar un mic supliment la şpagă), acum să le mai plătim şi masa şi cazarea? Să lucreze 12-14-16 ore pe zi doar pentru mâncare. Sunt atâţia români care n-au de ales şi trăiesc aşa, ei de ce n-ar face-o?
Bineînţeles, nu uitaţi să le confiscaţi celor care au luat mită tot ceea ce au. Casă, maşină, bani din bancă, tot. Asta înseamnă că viitorii vameşi vor fugi de mită mai rău ca premierul Boc de bugetari. Să ştie că dacă acceptă chiar şi un leu vor pierde tot ceea ce au şi îşi vor petrece următorii 20-30 de ani la săpat şanţuri.
Sună prea drastic sau inuman? Păi la cât de înrădăcinată e corupţia în România la ce v-aţi fi aşteptat? Să-i rugăm frumos să se abţină? Să apelăm la bunul lor simţ? Întrebaţi-l pe prefectul Octavian Ţunea, el vă poate da mai multe detalii despre respectul şi conştiinciozitatea unor vameşi; le-a simţit pe propria-i piele. Deşi este prefectul judeţului, nu un simplu trecător prin vamă.
Şi nu vă opriţi numai la vameşi. Luaţi la rând toate forţele de ordine. Numai aşa veţi scăpa de „tradiţiile“ din zonele de frontieră sau de mascaţii care îţi dărâmă uşa şi de-abia după ce au mutat mobilierul cu tine se prind că au greşit adresa.
Lăsând vameşii la o parte şi aruncând o privire pe scena politică, în cele din urmă, după o logodnă cu peripeţii, despărţiri, înşelări, împăcări şi crize de gelozie, PNL şi PSD şi-au oficializat relaţia, luând la bord şi PC.
Adică, timp de încă nouă ani, cele trei partide îşi jură să fie împreună la bine şi la rău. Până când ciolanul le va despărţi…