Caraş-Severin, Romania


Bani nu avem, datoriile în schimb cresc pe zi ce
trece, investitorii fug de noi, iar firmele care se
deschid în Caraş-Severin sunt din
păcate nesemnificative: au un capital social
minim, un număr mic de angajaţi şi
perspective de viitor sau de dezvoltare foarte reduse.


Unde să mai punem faptul că până
şi numărul străinilor care
îşi deschid o afacere în judeţ a
scăzut semnificativ în ultima
perioadă.

Şi, de parcă toate acestea nu ar fi
suficiente, în ultimele luni în
Caraş-Severin se înmatriculează tot mai
puţine firme, în timp ce numărul
dizolvărilor şi radierilor voluntare este
într-o continuă şi constantă
creştere. Toate aceste afirmaţii nu sunt
făcute fără o bază reală, ci
potrivit datelor furnizate de Oficiul pentru Registrul
Comerţului.


Astfel, în primele şase luni ale acestui an
în Caraş-Severin s-au înmatriculat 810
agenţi economici, din care doar 321 de
societăţi comerciale, adică singurele
în măsură să angajeze, să
aducă bani, să facă profit. Valoarea
capitalului social subscris şi vărsat a fost
de peste jumătate de miliard de lei noi. Pe de
altă parte la fel de mare, dar de această
dată în defavoarea noastră, este
şi numărul radierilor. În primul
semestru al acestui an fost radiate 587 de
societăţi comerciale.


Pe lângă nişte cifre reci, aparent
lipsite de importanţă, aceste date scot la
iveală şi o problemă socială
şi economică. Desfiinţarea unei firme
înseamnă şomeri, mai puţini bani
la stat, un impozit în minus, etc. Şi
dacă e să privim, per ansamblu, situaţia
din ultimii ani din Caraş-Severin în acest
sector, putem constata că din 23.302 de
înmatriculări înregistrate, 9.507 s-au
transformat în radieri.


Doina Rolea

[email protected]