Excursia lui Alin Narcis Bondar, alături de doi prieteni, în Cheile Caraşului, de duminică, 15 iulie 2007, a avut un final nefericit, spre după-amiază, reşiţeanul fiind la un pas de moarte.
Încercând să urce spre Peştera Ţolosu, la un moment dat, acesta a alunecat şi a căzut în gol, alegându-se cu mai multe fracturi şi traumatisme. Pentru salvarea sa a fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi a salvamontiştilor.
Astfel, pentru a ajunge la locul unde s-a produs accidentul, echipajul de jandarmi condus de lt. Hoduţ Florin, a coborât aproximativ 700 m, pe un teren stâncos foarte accidentat şi deosebit de abrupt.
Turistul se afla în fundul prăpastiei, într-o groapă aflată în stâncă, prezentând multiple răni, fractură la braţ stâng, trei coaste fracturate, precum şi un traumatism cranio-facial, cu echimoză în jurul ochiului stâng. Acesta prezenta dificultate în vorbire şi respiraţie.
Datorită terenului accidentat, s-a solicitat intervenţia serviciului SMURD, care a trimis imediat doi medici, la bordul unui elicopter.
Sorin Goruianu
