Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În ziua în care sute de milioane de oameni din întreaga lume aşteptau Apocalipsa, la Reşiţa două femei au fost sărbătorite după ce au împlinit respectabila vârstă de 100 de ani.

Zilele acestea, Reşiţa a avut parte de mai multe festivităţi, câteva având în centru cuplurile cele mai longevive din municipiu, care au fost răsplătite de către municipalitate. Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, spunea atunci că suntem datori persoanelor mai în vârstă pentru că ne-au deschis un drum şi au pus bazele dezoltării urbei.

Vineri, 21 decembrie, Mihai Stepanescu, însoţit de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi de cei ai Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, a trecut pragul a două reşiţence care au împlinit respectabila vârstă de 100 de ani. Cu această ocazie, Maria Stubnya şi Barbara Masai au primit câte o diplomă de excelenţă, alimente şi câte 300 de lei.