Potrivit rectorului Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa, Ion Vela, raportul redactat de Comisia prezidenţială pentru educaţie este confuz şi se contrazice. Raportul concluzionează că „sistemul de învăţământ are grave probleme de eficienţă, inechitate, relevanţă şi calitate“, pentru ca apoi să continue: „Cu câteva excepţii, învăţământul universitar şi cercetarea din România au performanţe foarte slabe“.
Concluziile raportului (care confirmă ceea ce ştim deja cu toţii, dar oficialii nu voiau să recunoască până acum), au fost prezentate reprezentanţilor din învăţământ săptămâna trecută, la Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Băsescu. Prezent la dezbatere, rectorul a argumentat: „Aceste aprecieri nu au fost acceptate de către unii rectori vorbitori, având în vedere sursele de prelucrare a performanţelor elevilor din România“.
Potrivit rectorului, învăţământul, în ultimii ani, a fost considerat o prioritate naţională, în mod concret: „Iată de ce sunt îndreptăţit să fac această constatare. În toamna anului ’96 şi în ’97, Ministerul Educaţiei a alocat sume importante. În ’96, Universitatea a primit 8 miliarde lei vechi pentru dotarea laboratoarelor şi 36 miliarde pentru reparaţii şi reabilitare. Iar în ’97, am primit, în prima etapă, 8 miliarde pentru dotări şi 12 miliarde, în a doua etapă, la care s-au adăugat 100 de miliarde pentru reparaţii şi reabilitare“.
Acum, Comisia propune alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ – o problemă ridicată de cinci ani de zile. „Este depăşită această problemă deoarece, pentru a corespunde cerinţelor UE, învăţământul are nevoie de alocarea a 7-8% din PIB“, a precizat rectorul, care a apreciat că numai pentru învăţământul superior şi cercetare (care a fost exclusă din calcule), este nevoie de 3%. La ora actuală, învăţământul din România deţine doar 1% din PIB. Va urma.
Oana Copocean
