Marţi seara, Sala de spectacole a Casei de Cultură din Reşiţa a fost gazda unei caravane cinematografice, care şi-a propus ca în 15 oraşe din România, fără cinematografe, să aducă în faţa spectatorilor, „ca acum o sută de ani“, mult discutatul film al lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“.
Sala a fost aproape plină. Majoritatea reşiţenilor din sală credeau că-l vor vedea pe Mungiu în persoană. Intenţia organizatorilor caravanei de a face un documentar cu spectatorii – aceştia au avut posibilitatea să-şi mărturisească, în faţa camerei de filmat, reacţiile şi emoţiile – nu a prea avut succes.
Văzând filmul „pe viu“, ne dăm seama de ce acesta a atras asupra lui atâtea aprecieri şi comentarii şi, în special, de ce a fost premiat la Cannes. Cele două colege de cămin, Găbiţa şi Otilia, dau culoare unei situaţii complicate şi, astfel, dintr-un film despre un simplu avort, regizorul reuşeşte să prezinte ochiului spectatorului o mare lecţie de solidaritate umană, în condiţii deosebite.
Aplauzele şi comentariile pe care oamenii le-au făcut la ieşire au demonstrat că reşiţenii au avut nevoie de un asemenea eveniment şi că iniţiativa de a organiza o caravană cinematografică a fost una inspirată.
Oana Copocean