REŞIŢA – Federaţia Română de Atletism a aniversat, la finele săptămânii trecute, 100 de ani de existenţă. Sărbătoarea a fost onorat de 30 de preşedinţi de federaţii atletice din Europa şi din Japonia.
Printre invitaţi s-au regăsit şi poloneza Irena Szewinska, cu şapte medalii olimpice, şi ucraineanul Serghei Bubka, multiplu campion european, mondial şi olimpic, la săritura cu prăjina, având 35 de recorduri mondiale.
La acest eveniment deosebit a participat şi filatelistul reşiţean Paul Vasile, medaliat la Jocurile Olimpice, care ne-a declarat: „M-am simţit onorat că i-am întâlnit pe unii dintre sportivii care au adus glorie ţării, dar şi cei doi atleţi de renume mondial. Gala a avut două părţi. Prima, la sediul federaţiei, onorată de peste 250 de invitaţi, prilej cu care a fost lansată cartea «100 de ani de atletism în România». Apoi, după-amiază la Complexul Sportiv «Izvorani» a fost prezentată o retrospectivă a atletismului olimpic“.
