Din primele cercetări s-a stabilit că minorul de 3 ani se afla împreună cu mama acestuia și cu cei doi frați minori și toți ar fi intenționat să traverseze răul Putna, trecând peste o punte de lemn, moment în care minorul ar fi alunecat și ar fi căzut în albia râului, fiind găsit de localnici la aproximativ 1,5 km distanță de localitatea Putna, în stare de inconștiență.
Potrivit ISU “SEMENIC”, ajunse la locul solicitării, echipajele au constatat faptul că minorul, în vârstă de aproximativ 3 ani, a fost extras din râu de către localnici, în stare de inconștiență. Imediat, echipajele de salvatori au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, băiatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul.
În scopul preîntâmpinării unor evenimente cu consecințe tragice, Inspectoratul pentru Situații de Urgența “SEMENIC” al județului Caraș-Severin adresează cetățenilor rugămintea de a respecta măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, pe timpul desfășurării unor activități recreative specifice acestei perioade:
• Scăldați-vă doar în locuri special amenajate pentru înot și respectați avertizările privind interzicerea scăldatului;
• Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziționate special pentru cei mici ori în cadă;
• Nu intrați în apa rece înfierbântați, după ce ați stat foarte mult timp la soare;
• Nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții, aceste acte de teribilism putând avea consecințe grave;
• Urmăriți continuu comportarea copiilor în apă, întrucât cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinților sau altor persoane mature, chiar dacă știu înota;
• Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;
• Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;
• Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente;
• Intervenția de urgență în cazul asistării la un accident de înot este crucială pentru salvarea unei vieți, iar semnele care vă indică iminența înecului sunt: aplecarea capului pe spate; gura deschisă în încercarea de a inhala aer; capul ținut în apă, cu gura la nivelul apei; lipsa emiterii de sunete; hiperventilație și gâfâială; ochii sticloși, incapabili să se concentreze; păr peste frunte sau ochi; lovirea involuntară a suprafeței apei cu brațele.