REŞIŢA – Vineri, 24 iulie, este ultima zi a sesiunii de vară a admiterii la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, pentru studiile de licenţă, de master şi postuniversitare.
Până la jumătatea zilei de miercuri, 22 iulie, 170 de tineri şi-au depus dosarele pentru studiile de licenţă, iar alţi 160 de candidaţi s-au înscris pentru cele de master. Cele mai căutate programe de licenţă au fost Contabilitatea, Informatica industrială şi Administrarea afacerilor, programul de Drept european şi internaţional fiind ales deocamdată de 12 candidaţi.
În privinţa studiilor masterale, 105 tineri au ales Ştiinţele economice, alţi 37 Ştiinţele Sociale, iar 18 Ingineria. Faţă de anii precedenţi, numărul celor înscrişi este mai mare la Ştiinţele Economice, a rămas la acelaşi nivel la Inginerie, dar a scăzut la Ştiinţele Sociale.
Tinerii interesaţi se mai pot înscrie în zilele de joi şi vineri, 23 şi 24 iulie, între orele 9.00 şi 16.00, la sediul universităţii. Oferta educaţională cuprinde 1.015 locuri pentru licenţă, dintre care 380 sunt fără taxă, alte 750 de locuri la master, dintre care 240 sunt fără taxă, precum şi 90 de locuri la programele postuniversitare.
