Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan, vorbind despre o măsură încurajatoare pentru dezvoltatorii din sectorul public, din zona montană, ce a fost votată zilele trecute!

Este vorba despre o modificare adusă Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România“, care se derulează în 22 de județe din țară.

Este de notorietate faptul că județul și alte zone din țară au un relief optim pentru dezvoltarea activităților turistice care să includă și domenii schiabile și practicarea altor sporturi de iarnă cuprinse în programul național. Iar inițiativa legislativă deja votată propunea eliminarea ultimului obstacol aflat în calea continuării și finalizării obiectivelor de investiții necesare realizării domeniului schiabil de către unitățile administrativ-teritoriale, și anume compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național. Măsura a luat în calcul faptul că programul național presupune trecerea unor terenuri cu suprafețe foarte mari în domeniul public al autorităților locale, caz în care compensarea este aproape imposibilă.

Potrivit deputatului liberal cărășean Dumitru Rujan, „susținem dezvoltarea turismului din zona montană a județului Caraș-Severin. Prin această lege facilităm dezvoltarea acestui sector turistic. Ne dorim mult să dezvoltăm și mai mult turismul, inclusiv domeniul schiabil din județul Caraș-Severin. Astfel, se propune scutirea unității administrativ-teritoriale și, respectiv, a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară de la plata tarifelor de scoatere definitivă a terenurilor din fondul forestier. A fost adoptat proiectul de Lege privind modificarea şi completarea art.4 din Legea nr.526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului «Schi în România», pe care l-am depus alături de mai mulți colegi deputați liberali: Florin-Alexandru Alexe, Glad Varga, Cătălina Ciofu, Angelica Fădor, Maria-Gabriela Horga, Jaro Norbert Marșalic, Radu-Marin Moisin, Molnar Ervin, Vetuța Stănescu și Cristina-Agnes Vecerdi“.

JCS-A.M.