REȘIȚA – Asta, dacă se va găsi soluția restaurării, prezervării și valorificării lui cu o nouă funcțiune, deschisă publicului!
În momentul de față, Furnalul 2 încă mai stă în picioare datorită faptului că poartă codul CS-II-m-A-10900 pe Lista Monumentelor Istorice. Cum a ajuns să-l poarte e o poveste lungă de care vom avea ocazia să ne reamintim, alături de multe altele, pe parcursul următoarelor luni, în cadrul activităților subsumate proiectului „Strângem rândurile în jurul ultimului furnal”. Activitățile sunt coordonate de Asociația MKBT, cu implicarea și sprijinul Primăriei și al partenerilor locali Muzeul Cineastului Amator și Fundația Comunitară Banatul Montan.
Startul s-a dat joi, 24 aprilie, în cadrul unei vizite pe vatra furnalelor parte din situl industrial ce a făcut parte din Combinatul Siderurgic Reșița, acum deținut și operat de Artrom Steel Tubes, în cadrul căreia reprezentanții companiei și-au reafirmat deschiderea și disponibilitatea de a susține acest proiect. În continuarea vizitei, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” și Muzeul Cineastului Amator au pregătit o expoziție de fotografie care a surprins evoluția furnalelor din Reșița de-a lungul timpului. Reuniunea a fost o bună ocazie de a rememora eforturile membrilor comunității reșițene de a salva de la demolare Furnalul 2, acesta rămânând astfel ultimul furnal din cele care au fost construite, în etape tehnologice succesive, de-a lungul a 250 de ani, pe vatra furnalelor din orașul vechi.
„Ne propunem să organizăm o serie de acțiuni de natură să scoată în evidență valoarea și unicitatea acestui obiectiv și să genereze o conversație în cadrul comunității legată de oportunitatea restaurării, prezervării și valorificării acestuia cu o nouă funcțiune, deschisă publicului. Trebuie să avem în vedere poziția acestuia, care este una dificilă, din punct de vedere al vecinătăților. Avem un angajament ferm față de proprietari că nu vom disturba în niciun fel activitatea industrială care este extrem de importantă.“, a declarat coordonatoarea proiectului, Marina Batog.
Dezbaterea publică, susțină de diverse evenimente, va fi dublată de o vizită de studiu la Dolní Vitkovice, în Cehia, cu scopul de a documenta bune practici internaționale privind conversia funcțională a unor furnale dezafectate, cât și de o școală de vară interdisciplinară dedicată patrimoniului industrial. „Reșița Industrial Heritage Lab“ va reuni, între 26 iulie și 3 august, studenți, cadre didactice și specialiști în domeniile arhitectură, urbanism și regenerare urbană, pentru creionarea de scenarii de prezervare și conversie funcțională a furnalului, în vederea deschiderii acestuia către public. Nu în ultimul rând, pentru marele public, va avea loc un eveniment Street Delivery în perioada 1-3 august, pe strada Furnalelor și în incinta noului Centrul Cultural Școala Pittner, cu scopul de a promova valoarea de patrimoniu industrial a furnalului.
JCS-Walter Fleck