REȘIȚA – Interesată de acest activ s-a arătat o societate din Rovinari, specializată în execuția de construcții metalice mecano-sudate!
După achiziționarea Afacerii (core-business-ul) UCMR de către Uzina de Mașini Hidroenergetice SRL (UCMH), noua societate special înființată de Hidroelectrica SA în acest scop, vechea UCM Reșița SA a rămas, practic, fără activitate productivă. „Ulterior realizării transferului, activitatea se va axa, în principal, pe vânzarea de active, în conformitate cu prevederile Planului de reorganizare, pe închirierea de spaţii, prin continuarea contractelor existente şi incheierea de noi contracte şi pe recuperarea creanţelor pe măsura exigibilităţii acestora.“, preciza Administratorul Judiciar (Consorţiul EURO INSOL SPRL şi VF Insolvenţă SPRL) în Raportul anual pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2023. La data respectivă încă mai existau vagi speranțe privind continuarea unei activități de producție, Raportul consemnând că „Societatea face toate diligenţele necesare pentru continuarea activităţii, bazată pe reparaţii motoare electrice, în secţia SME2“. Lucru dificil de pus însă în practică, în condițiile în care întreg personalul productiv a fost transferat către UCMH.
În 11 iulie, Administratorul Judiciar a primit o ofertă din partea Uzitmet Industry SRL din Rovinari, pentru „achiziționarea la prețul de 14.804.611 lei fără TVA, a tuturor activelor aferente Secției Motoare Electrice II – platforma Câlnicel, inclusiv documentația în forma și structura existentă“. Regulamentul de vânzare a fost supus aprobării Adunării Creditorilor, care în 20 august „a luat act de ofertă […] cu precizarea că sumele excedentare acoperirii sumelor cuvenite creditorilor garantați vor fi distribuite în contul creanțelor bugetare, conform planului de reorganizare aprobat“.
Uzitmet Industry, cu sediul în Rovinari, Gorj, este continuatoarea activității fostei IUM Rogojelu, înființată în 1977, în scopul asigurării mentenanței utilajelor folosite în exploatarea cărbunelui de suprafață din Bazinul Minier Rovinari. Între timp, societatea s-a specializat în execuția de construcții metalice mecano-sudate, pentru ca în prezent doar 30% din producție să fie destinată sectorului minier, iar cea mai mare parte clienților externi și interni din domeniile construcțiilor de mașini, metalurgie sau construcții civile.
JCS-Walter Fleck