Caraş-Severin, Romania

Luni, 4 ianuarie a.c., a fost programată reunirea componenţilor U.C.M.R., în perspectiva returului, care va debuta în data de 31 ianuarie a.c.

Cinci internaţionali
Atunci când este programată etapa a XIV-a a Ligii Naţionale, cu o deplasare grea la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Întâlnire la care au mai participat Ion Zamfirescu şi Dorinel Gurbină, directorul executiv al clubului, respectiv organizatorul de competiţii al Secţiei de Handbal.

Reamintim, Irimescu, Rohozneanu, Petrea, Ciubotariu şi Fenici sunt convocaţi la echipa naţională, până în 17 ianuarie a.c., iar cei trei sârbi, Damjanovic, Butulija şi Pasic sunt învoiţi. În timp ce Pârâianu continuă recuperarea medicală la Constanţa, după accidentarea din ultimul meci al turului.

„Din păcate, lotul nu este complet, ne-a declarat prof. Aihan Omer. De aceea nici programul de pregătire nu va fi unul complex, aşa cum ne-am fi dorit. Timpul este foarte scurt, până la start. În aceste zile suntem preocupaţi de reacomodarea la efort, cu vizita medicală, de care se ocupă dr. Ioan Brizu. În continuare, avem în vedere un minicantonament la Băile Herculane, de cinci zile. Apoi, două jocuri amicale cu sârbii de la Proleter Zrenjanin, în 16-17 ianuarie a.c., şi participarea la Timişoara, peste o săptămână, 23-24 ianuarie a.c., la un patrulater cu Politehnica, Steaua Roşie Belgrad (Serbia) şi, sperăm, PICK Szeged (Ungaria)“.

În ceea ce priveşte programul de pregătire, până la plecarea în staţiunea de pe Valea Cernei, acesta va cuprinde şedinţe atât în aer liber cât şi, fireşte, în sală. Iar referitor la obiective, „principalul“ a rămas ferm, pe poziţie: „Ne dorim atât campionatul cât şi Cupa României. Le-am repetat acest lucru şi băieţilor la reîntâlnire. Returul este lung, se pot întâmpla multe şi noi trebuie să ne concentrăm pentru un parcurs cât mai bun. Vom avea două prime deplasări foarte grele, la Bacău şi la Tg. Jiu, pe care trebuie să le trecem cu bine“.

Marius Moraru
[email protected]