Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cele 364 de secții de votare din județ s-au deschis la ora 7, la urne fiind așteptați 252.084 cărășeni cu drept de vot, câți sunt înscriși pe listele permanente, potrivit ultimelor date transmise de Autoritatea Electorală Permanentă. Președintele României va fi ales, astăzi, cu votul majorității celor care merg la urne, dintre ultimii doi candidați candidați rămași în cursă!

Până la ora 9 s-au prezentat la urne 7.960 dintre alegătorii înscriși pe listele permanente, 9 cu urna mobilă și 1.899 alegători pe liste suplimentare, astfel că 9.868 cetățeni și-au exprimat deja opțiunile în primele două ore de la deschiderea secțiilor din județ. Față de primul tur din 4 mai, mobilizarea de acum este ușor mai mare, având în vedere că atunci, la ora 9 votaseră doar 9.128 cetățeni în Caraș-Severin.

Prezența de azi a fost de 3,91%, sub procentul înregistrat la nivel național, de 5,09%. O prezență la fel de redusă s-a înregistrat și în celelalte județe din regiune, 4,72% în Timiș, 4,35% în Arad și 4,53% în Hunedoara. Cei din Mehedinți au fost însă mai matinali, apropiindu-se de media națională, cu 5,42%.

Și la nivel național, prezența a fost una mai mare, comparativ cu cea de acum 2 săptămâni, când a fost de 4,19%. Până la ora 9 votaseră 1.672.308 cetățeni cu drept de vot, dintre care 915.430 în țară și 756.878 din diaspora.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu