REȘIȚA – Descriem astfel volumul lansat recent de către Nicolae Preda, abordând teme precum iubirea cu trădările ei, anotimpurile, viața satului și multe altele. O carte în care editorul Gheorghe Jurma a încercat ordoneze poemele în felul pe care l-a considerat cel mai potrivit pentru ca poetul să comunice cu cititorul. Nu întâmplător multe poeme poartă dedicații pentru oameni care și-au găsit un loc în sufletul inginerului care adesea se refugiază în lectură!
Nicolae Preda nu e singur ca un vers, ci are alături prieteni care toți l-au învățat ceva. Pentru că a trăit la Marga, a prins emulația culturală de acolo și, în perioada sa de început, gândea la gloria literară înțelegând ulterior că e mult mai bine să rămână cu picioarele pe pământ. A învățat de la George Scânteie că nu e important numărul cărților, ci valoarea lor. Pentru că poezia e bucuria sa, de multe ori refugiindu-se în lectură și foarte mult în poezie. „În anii de liceu, când se făceau întâlniri literare, veneau prin sate poeții. De-atunci am început să scriu, drumurile au fost altele, dar mă bucur că a fost așa. Încerc să fiu un om normal, să cultiv în continuare prietenia și mulțumesc familiei că m-a înțeles în nebunia mea”, afirma Nicolae Preda în mijlocul prietenilor de la Cenaclul Semenicul, cu prilejul lansării volumului de poezie „Singur ca un vers”.
Volum care lui Nicolae Sârbu i-a stârnit dorul de sat și de poezia scrisă cu maturitatea unui om care stăpânește foarte bine metafora, fiind sensibil la multe ale vieții. Iacob Roman îl consideră pe Nicolae Preda un Octavian Goga al Banatului, pentru că a rămas în sat deși l-au părăsit rând pe rând cei dragi. Este un poet bănățean care nu pierde legătura cu cititorul deoarece aproape toate poeziile sunt dedicate cuiva, poetul transformându-se în principalul erou liric ce merge pe cărarea îngustă. În opinia lui Ionel Bota, eul liric al lui Nicolae Preda este inflexibil la zgomotele lumii banalului. De aceea este un poet al lăuntrului, care încearcă să exprime locul unde se simte foarte bine.
Editorul Gheorghe Jurma consideră că o carte de poezie este un roman pentru că are o construcție, o logică, un mers și idei care luminează intermitent sau constant din întregul volum. „Există o temă obsesivă a copilăriei, a pierderii ei și a dorinței de întoarcere la ea, cum există și moartea la capătul celălalt. Când fac o carte, încerc să sugerez acest mers. Moartea poate fi o temă a cărții, dar poate fi un semn al învierii. Ultimele texte din carte pendulează între viață și moarte și am încercat să le dau un sens”, s-a referit Gheorghe Jurma la cartea lansată recent, în care poetul nu este singur ca un vers, ci este ca un vers într-un poem despre noi toți.
JCS-Ionel Ivașcu
