Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Chirurgul de origine indiană de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă intervenție dificilă. A îndepărtat o tumoră apărută în partea stângă a zonei cervicale a unei femei din Caransebeș!

„Pacienta are 69 de ani, este din Caransebeș și s-a prezentat la noi cu o tumoră de 2,8 kilograme și 20 de centimetri diametru la nivel maxilo-facial, cu extindere spre zona cervicală, de aceea intervenția a fost una și mai dificilă. Doamna mi-a spus că tumora a apărut doar de 6-7 luni, dar eu cred că o tumoră de asemenea dimensiuni s-a format în 6-7 ani. Operația a durat timp de 90 de minute și am reușit să îndepărtez tumora. Intervenția a decurs normal, iar pacienta necesită acum recuperare post-operatorie, va rămâne la noi timp de 14 zile.Am trimis și o mostră din tumoră la biopsie, rezultatul ne va veni în trei săptămâni.”, ne-a declarat dr. Bhupinder Singh, chirurgul specializat în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, care este și manager al spitalului din Caransebeș.

JCS-R.M.

Adaugă comentariu