ADVERTORIAL – Se apropie ziua votului. Hotărâții știu deja asupra cărui candidat sau listă de candidați să pună ștampila. Indecișii mai au la dispoziție 4 zile să se informeze asupra programelor, proiectelor sau profilelor celor ce-și doresc să administreze Reșița noastră, cea de toate zilele. Pentru alegători e o perioadă de frământări, de reflecții, de analize, spre o înțeleaptă alegere.
Nici pentru candidați perioada aceasta nu a fost ușoară. Au străbătut orașul, au stat de vorbă cu cetățenii spre a le afla nemulțumirile, doleanțele, nevoile, pentru a-și completa strategia viitorului mandat. Agendele sunt aproape pline și continuă să-și acopere filele albe cu diverse solicitări mai mult sau mai puțin colective. În urma unui astfel de demers și a trăsăturilor specifice omului prompt, practic și de acțiune, IOAN POPA, candidatul PNL pentru Primăria Municipiului Reșița și-a propus câteva măsuri ce le va lua îndată ce va ajunge în fruntea urbei, în cazul în care va fi ales, pornind tocmai de la recentele întâlniri în care a aflat de nemulțumirile locuitorilor privind modul în care firme precum RO-A-TIR, ECO-BAU, BRATNER, etc. prestează serviciile. Așa că aduce în atenția noastră internalizarea totală a serviciilor de transport public şi foarte probabil de curăţenie, deşeuri şi parcări.
„Cu alte cuvinte, ca să fiu bine înţeles, aş dori să reînfiinţăm acel IGOR – Întreprinderea de Gospodărire Orăşenească Reşiţa – spune domnia sa – pentru că în prezent circulăm cu autovehicule vechi, la mâna a doua, aduse din alte ţări iar gunoiul se ridică dintre blocuri abia când grămezile de gunoi sunt mai înalte decât tomberoanele“. Martor ocular al autobuzului cuprins de flăcări de curând, Ioan Popa, cuprins de revoltă, a anunțat că se va renunța la astfel de firme prestatoare de servicii de proastă calitate. Externalizarea serviciilor publice pe care municipalitatea trebuie să le asigure cetățenilor plătitori de taxe s-a dovedit a fi doar un alimentator de foarte mulți bani pentru buzunarele „băieților deștepți“ și, cel mai probabil, pentru buzunarele celor care au contribuit prin deciziile lor, la lichidarea CET-ului sau Prescomului.
Aflându-se pe mâna unor privați, transportul public sau gestionarea gunoiului sunt doar mai scumpe decât altădată, în niciun caz de o calitate superioară. „Numai pentru firma de transport, Primăria alocă în prezent subvenții de 3 miliarde de lei pe lună. Cu subvenția pe două luni s-ar putea cumpăra un autobuz nou“, a comentat candidatul PNL situația scandaloasă a transportului public.
Prin internalizarea acestor servicii zilnice se aduce un mare câştig administraţiei locale, se elimină costurile cu diferite firme, unele cu tarife exagerate, se creează un profit pentru bugetul local, ce poate fi gestionat eficient în altă direcţie.