Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Grindeanu susține modernizarea unor rute și reabilitarea monumentelor din domeniul feroviar. Ministrul apreciază ca potrivită viteza cu care „merg” proiectele de modernizare a rutelor Lugoj-Caransebeș, respectiv Voiteni-Reșița!

„Au finanțare asigurată fie că vorbim despre exerciții financiare obișnuite în Europa, pe 2014-2020 sau pe 2021-2027, sau prin PNRR. În acest moment, trenul cu hidrogen e trecut în PNRR, are termene, e descentralizat. Ca să poată fi accesați banii, lucrurile trebuie să se întâmple cu o anumită ritmicitate și ministerul are rolul de a urmări foarte atent ca lucrurile să se întâmple așa. După ce vor trece etapele pregătitoare, vom vedea dacă ritmul proiectelor e cel dorit. Va depinde de autoritățile locale”, a declarat Grindeanu la capătul recentei vizite în județ.

Despre ruta Timişoara-Caransebeş, acesta a precizat că este cuprinsă pentru reabilitare pe fonduri europene, proiect care include şi gara Caransebeş. Grindeanu a răspuns și solicitărilor formulate de societatea civilă legate de circulaţia directă pe ruta Reşiţa-Bucureşti. Cândva, vagoanele care plecau din Reşiţa, la Caransebeş erau ataşate trenului care venea de la Timişoara şi mergea la Bucureşti. Acum, călătorii trebuie să schimbe trenul în Caransebeş, iar remedierea situaţiei nu va fi posibilă mai devreme de anul 2023.

„În PNRR, pentru anii viitori dar în special pentru 2022, există niște ținte pentru CFR, Tarom sau metrou. Banii vor veni prin PNRR cu anumite condiții, de exemplu restructurări de personal sau optimizări de rute, care obligatoriu trebuie îndeplinite. A fost semnat acest PNRR, statul asumându-și acestă reformă, discutabilă pe anumite domenii. Până în 2023, când e primul termen când PNRR poate fi optimizat, trebuie să ne ținem de ceea ce și-a asumat statul. Optimizarea înseamnă că acele ținte rămân valabile, dar modalitatea de a le atinge poate fi alta decât cea stabilită în 2021. Dar până în 2023 nu se poate. În 2022, trebuie să se întâmple o serie de lucruri în multe dintre societățile coordonate de Ministerul Transporturilor. Am răspuns la asta încercând să includ toate cazurile de acest tip”, a explicat Grindeanu.

Ministrul a vorbit şi despre soarta gării monument istoric din Băile Herculane, care va fi o prioritate pe termen scurt, întrucât merită să intre în implementare deoarece există un proiect în acest sens.

JCS-Ionel Ivaşcu