Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Circulația feroviară în zonă este închisă după ce, în această dimineață, s-a produs un accident în care a fost implicat trenul Regio nr. 16103, aparținând operatorului privat de transport care circulă pe relația Timișoara Nord – Reșița!

În jurul orei 6.45, Postul de Poliție Transporturi Feroviare Reșița a fost sesizat în legătură cu faptul că, pe secția CF 922A Timișoara – Reșița, între stațiile CF Bocșa Vasiova și Bocșa Montană, a surprins în gabaritul liniei de cale ferată și a lovit doi cai.

„În urma evenimentului feroviar nu au rezultat victime omenești, trenul automotor fiind deraiat cu prima osie. La momentul producerii evenimentului, în tren se aflau șapte călători, care au fost transportați spre Reșița cu alte mijloace de transport în comun. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare, împreună cu specialiști CFR, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, a precizat Poliția județului.

JCS-A.M.