BUCOŞNIŢA – Cultura şi modernizarea drumurilor din Bucoşniţa, Petroșnița și Goleț, pe masa autorităţilor centrale!
Conform primarului Vichente Suru, primăria a depus recent trei proiecte pe Programul „Anghel Saligny”, prin care se doreşte modernizarea străzilor din satele comunei. Astfel, pentru modernizare străzi în satele Petroşniţa şi Goleţ, a fost depus un proiect în valoare de aproximativ 60 milioane lei. Un alt proiect, de valoare apropiată, a fost depus în vederea modernizării străzilor din satele Petroşniţa şi Vălişoara. De asemenea, un alt proiect, în valoare de aproximativ 50 milioane lei, vizează modernizarea unui drum în lungime de 4 km pornind din centrul de comună până în zona Cerneţ.
Pe lângă aceste proiecte de reabilitări de străzi, primăria a încercat cu un proiect și la Compania Naţională de Investiţii. Acesta are valoarea de 450.000 de euro şi urmăreşte reabilitarea şi dotarea căminului cultural din satul Petroşniţa.
„Proiectele pentru modernizarea străzilor sunt la Ministerul Dezvoltării. Noi ne-am dori să primim finanţare pentru toate, însă sperăm ca măcar unul dintre ele să primească finanţare. Proiectul pentru căminul cultural din Petroşniţa are toate avizele necesare şi urmează să fie scos la licitaţie de către CNI. Aşteptăm licitaţia”, ne-a declarat primarul Suru.
JCS-Ionel Ivaşcu