Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Stadionul „Cetate“ din Alba Iulia a găzduit, recent, o amplă acțiune de selecție națională, organizată de Federația Română de Fotbal, pentru jucători născuți în anul 1995, în perspectiva completării selecționatei U 17, antrenor Ionel Augustin.

La selecție au participat un număr de 62 de juniori din zece județe, din zona de vest a țării, alături de antrenorii federali zonali coordonatori. Pentru o cât mai bună verificare a potențialilor jucători convocați, au fost constituite cinci echipe care au disputat două reprize a câte 30 minute. Zona Banat a fost reprezentată de 25 jucători din județele Arad, Caraș-Severin și Timiș, din care s-au alcătuit două echipe La această acțiune, județul Caraș- Severin a fost reprezentat de trei jucători de la FCM Reșița: portarul George Toader, mijlocașul stânga Vichente Marcu și atacantul Bogdan Văcărescu, pregătiți de antrenorul Dan Potocianu.

„Portarul Toader a dirijat bine apărarea și a avut două intervenții salvatoare de unu la unu, a precizat Costinel Ristache, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraş-Severin. Vichente Marcu s-a demarcat foarte bine și a surprins în câteva rânduri defensiva adversă pe flancul stâng. În fine, Bogdan Văcărescu a fost cel mai eficient jucător al partidei susținute. Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin i-a susținut financiar și moral pe cei trei jucători meritoși. Este datoria noastră de educatori să sprijinim și să încurajăm tinerii talentați ai județului. Doresc să-i felicit pe băieți pentru prestația curajoasă, pentru că și din discuțiile cu antrenorii federali a reieșit faptul că au demonstrat și la Alba Iulia că au progresat mult. Roadele la nivel de județ încep să se vadă și doresc să-l felicit și pe antrenorul de la club, Dan Potocianu”.