Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Dimineața zilei de marți a debutat cu două accidente rutiere. Primul s-a produs în apropiere de Zervești, unde un autoturism s-a răsturnat. O persoană a rămas încarcerată, fiind scoasă de salvatori, conștientă și cooperantă, și transportată la spital pentru investigații medicale!

Al doilea accident soldat tot cu o victimă (dar neîncarcerată) s-a produs la Caransebeș, între două autoturisme. La fața locului au intervenit pompierii militari din municipiu, cu un echipaj SMURD și unul de stingere, alături Ambulanță și Poliție.

Primul accident din intervalul de 24 de ore s-a înregistrat luni, între două autoturisme și un autotren, la Iaz, pe DN 68. Salvatorii au acordat primul ajutor calificat, iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare, fiind transportată la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Cele două incendii s-au produs luni, ambele fără victime. Unul a izbucnit într-un apartament din Caransebeș, unde pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere și o echipă a distribuitorului de gaze naturale. Au ars materialele textile care erau în apropierea aragazului, salvatorii reușind să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă la întreaga locuință sau la cele învecinate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efect termic. Tot luni, un incendiu a cuprins un autoturism (FOTO) aflat în satul Valea Timișului, comuna Buchin. La fața locului au intervenit tot pompierii militari din Caransebeș, însă în urma evenimentului, vehiculul a fost distrus în totalitate.

În total, în cele 24 de ore, de luni dimineață până marți dimineață, salvatorii cărășeni au gestionat 17 situații de urgență, dintre care 12 au fost misiuni de acordare a primului ajutor și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu