ROMÂNIA – La noapte, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 04.00 devenind astfel ora 03.00. Duminică, ziua va avea 25 de ore în loc de 24, fiind cea mai lungă zi din an!
Ora se schimbă de două ori pe an în România, în lunile martie și octombrie. Din 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, când ceasul se dă cu o oră înainte, iar trecerea la ora de iarnă are loc în ultima duminică a lunii octombrie. Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustare cu o oră, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală.
Schimbarea orei a fost intens dezbătută în ultimii ani, iar Uniunea Europeană le-a cerut statelor membre să decidă dacă vor rămâne definitiv la ora de vară sau la cea de iarnă, însă până acum nu a fost luată nicio decizie în acest sens. Parlamentul European susține propunerea privind renunțarea la schimbarea orei de vară. Inițial, termenul prevăzut era 2019, apoi s-a vorbit de 2021. Până la acest termen, statele membre trebuiau să notifice dacă vor să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Până în prezent, nici România și nici alte state membre nu au luat o decizie definitivă. În acest moment, 70 de țări au acest sistem, iar UE a adoptat schimbarea orei în 1980.
Un sondaj efectuat în Europa arată că oamenii resimt disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei. 40% dintre respondenți au spus că au avut probleme în a se concentra, iar o treime s-au simțit irascibili. Mulți dintre cei intervievaţi au întâmpinat probleme în a adormi sau au avut chiar insomnii.
JCS-N.M.