A început scandalul în privinţa
exproprierilor şi despăgubirilor oferite de
Guvern pentru autostrada Arad-Timişoara, lucru
care era de aşteptat. Zeci de oameni sunt
nemulţumiţi de faptul că sumele pe care
le primesc pe terenuri sunt mult mai mici decât
ce primesc vecinii lor pe suprafeţele din imediata
apropiere. Nemulţumirea e cu atât mai mare
cu cât nu au cui să se adreseze,
să-şi spună păsurile, primăria
susţinând că nu are nimic de a face
nici cu banii, nici cu procedurile de expropriere
şi că în această problemă are
rolul de simplu executant. Lucrurile sunt grave
dacă amintim că diferenţele dintre
preţul plătit de stat pe metru pătrat
diferă substanţial de la un proprietar la
altul. Există cazuri în care unii primesc 16
euro/mp, iar alţii 134 de euro/mp!
Mai scump cu 100%
Acesta este cazul unei parcele de teren din Aradul Nou
(strada Coloniştilor). Parcela 2.530,
aparţinând unui număr de 15 proprietari
expropriaţi, e cumpărată de Guvern cu
sume diferite. Unul dintre proprietari, cel mai
norocos, se alege cu 134 euro/mp, în timp ce
ceilalţi nu primesc mai mult de 18 euro/mp, pe
terenurile care fac parte din aceeaşi parcelă
(şi care nu au cu nimic mai puţin decât
cel considerat de stat extrem de valoros!). Ba mai
mult, câţiva dintre proprietarii de pe
strada Coloniştilor primesc doar 16,6 euro/mp.
Supărarea a atins cote maxime şi pentru
faptul că proprietarii nemulţumiţi nu au
cui să-şi spună păsurile. S-au
adresat Primăriei Arad, cea care adună
cererile de despăgubire şi
întocmeşte actele, dar de aici au aflat
că nu au decât două variante: să
se arate de acord cu suma propusă, sau să
refuze banii şi să ia calea instanţelor,
cu tot cu cheltuielile care decurg de aici. Nici o
altă variantă nu le este oferită
arădenilor vizaţi: nici contestaţiile
(altele decât în instanţă), nici
negocierea, nici plângerile pe la diverse
instituţii.
Disperare
„Nu vor să ne dea numărul de telefon al
evaluatorilor, să aflăm cum se poate ca o
parcelă să coste peste 100 euro/mp iar altele
nici 20. Diferenţele sunt mari chiar şi
între parcelele ieftine (2 euro/mp). Cine a
putut evalua în halul acesta? Nu era normal ca pe
o parcelă sumele să fie egale, iar
evaluările identice? Dar unde să ne
adresăm? Nimeni nu ne oferă nici un ajutor.
Primăria nu ne spune decât să
completăm formularele şi că în 90
de zile ne primim banii, dacă suntem de acord.
Cine a făcut evaluările? Să ne
spună cum s-a putut calcula astfel!”, ne-a
declarat Emil Negrilă, a cărui teren a fost
evaluat de nu se ştie cine la doar 16,65 euro/mp.
Furaţi la cursul de schimb?
De parcă nu s-au confruntat deja cu suficiente
neajunsuri, proprietarii de terenuri s-au trezit
că statul le calculează euro la doar 3,6 lei,
deşi, în prezent, un euro valorează
peste 4,2 lei. Deşi în euro ar fi trebuit
să primească o sumă, când vor
ajunge să-şi ridice banii, în lei, vor
constata că au mult mai puţin. Pe un teren
pentru care statul a calculat despăgubiri la 9.769
de euro, proprietarul va ridicat de la Compania de
Autostrăzi doar 35.800 lei!
Simplu executant
Primăria Arad se disculpă şi
susţine că nu are nici o implicaţie.
„Noi nu facem altceva decât un oficiu de
gazdă. Banii nu trec pe la noi, nu noi am calculat
sumele, nu noi vom plăti despăgubirile, nu
noi suntem cei care facut evaluările. Actele au
ajuns la noi pentru a veni în
întâmpinarea celor care sunt
expropriaţi. Atât”, ne-a declarat
Corina Drăghici, purtător de cuvânt la
Primăria Arad.
La Timişoara
Cât despre unde se pot adresa proprietarii
în caz că se simt furaţi,
nedreptăţiţi de despăgubirile
oferite, fără a recurge din prima la
justiţie, Corina Drăghici ne-a oferit ca
variantă Direcţia Regională de Drumuri
şi Poduri Timişoara, aparţinând de
Compania Naţională de Autostrăzi, cea
care se ocupă de tot ce are legătură cu
autostrada. Deşi speranţele sunt mici, noi le
punem la dispoziţie un număr de telefon de la
direcţie: 0256246627.
A.B.
