Caraş-Severin, Romania

ORAVIȚA – …cu „coloană vertebrală” pe ruta istorică până la Anina și cu „brațe” pe Văile Minișului și Rudăriei! 

Sunt punctele traseului tematic în care GEC Nera consideră ca ar trebui cuprinsă vechea cale ferată. Întrucât aceasta trece prin Parcurile Naționale Cheile Nerei-Beușnița și Semenic-Cheile Carașului, șeful GEC Nera, Cornel Popovici Sturza, e de părere că, în valorificarea patrimoniului cultural al liniei, trebuie avut în vedere contextul ecoturistic al zonei. Concret, Sturza propune ca traseul liniei prin cele două parcuri să continue cu un traseu rutier pe Valea Minișului, care să aibă ca punct final traseul de pe Valea Rudăriei, cu morile de apă și rezervația naturală din zonă.

„Traseul tematic este un mijloc consacrat pe plan mondial, de promovare a patrimoniului natural și cultural al ariilor naturale protejate. Ar putea fi un proiect de succes prin care să se atragă resurse financiare din PNRR, care va finanța inițiativele de dezvoltare a turismului cu fonduri europene generoase. Linia ferată Oravița – Anina ar putea fi punctul forte al acestui traseu tematic”, aflăm de la Cornel Popovici Sturza.

Șeful GEC Nera consideră că aceste propuneri trebuie avute în vedere în inițiativele de constituire a viitoarei agenții de dezvoltare intercomunitară care să „resusciteze” tronsoanele cu plecare din Oravița.

JCS-Ionel Ivașcu