REȘIȚA – Administrația reșițeană scrie din nou istorie duminică, de 1 Decembrie, când între orele 12.00 și 18.00, tramvaiele vor circula gratuit, cu călători, pe tot traseul, de la depoul din Govândari, până la stația intermodală din Muncitoresc și înapoi!
Vestea cea bună o dă reșițenilor primarul municipiului, Ioan Popa: „Pe 1 Decembrie, am discutat cu colegii mei de la Primărie și de la PORR, vom ieși cu tramvaie pe tot parcursul, până în Muncitoresc și înapoi. Vom face un prim test cu călători, evident gratuit. Vom circula în intervalul 12.00-18.00, urmând ca undeva în 10-15 decembrie să dăm drumul cu călători, cu bilete, cu abonamente, cu absolut tot ce trebuie. Eu mi-am dorit să putem să începem în 1 Decembrie, e o zi importantă pentru România, este Ziua noastră Națională. N-am reușit s-o fac, îmi fac mea culpa pe calea asta. Dar cred că două-trei săptămâni în plus nu mai schimbă mare lucru. Important este că circulația sau transportul public din Reșița este într-o creștere fantastică. Noi monitorizăm – pentru că avem countere, avem numărătoare la intrarea și ieșirea din autobuze – și are o creștere în ultimele trei luni de 300%. Adică noi am transportat, în luna octombrie, peste 200.000 de persoane. Lucru care spune mult despre faptul că, atunci când ai un transport public civilizat, cu autobuze noi, cu tramvaie noi, lumea se îndreaptă spre acest mijloc de locomoție.“
Reprezentanții operatorului municipalității, transmit că de 1 Decembrie, tramvaiul unește Reșița: „Avem plăcerea de a vă invita să ne însoțiți în călătoria specială dedicată promovării traseului complet: Stația Terminus (Kaufland) – Stația Reșița Montană (Piața Republicii). Program: Între orele 12:00 – 18:00, tramvaiul va circula pe linie, așteptându-vă să ne fiți alături. Haideți să celebrăm împreună această zi deosebită, în spiritul unității și al tradiției locale!“
Șeful administrativului reșițean a precizat că și-ar fi dorit să-i aibă alături, în aceste călătorii inaugurale, pe alți doi primari pe care i-a avut municipiul – amintindu-l în special pe Mircea Popa, cu care păstrează legătura –, care au contribuit mult la ceea ce este Reșița astăzi. „Sunt doi primari care și-au lăsat amprenta pe orașul Reșița, în special în anii 80, 90. Și pe care eu îi apreciez pentru că, din interior, știi mult mai bine cât de dificil a fost, de exemplu, să ieși din această cruce din Centrul Civic și să-i faci centura ocolitoare, să construiești un Centru Civic, o piață frumoasă, să construiești cartierul Govândari. Reșița este un oraș dificil, un oraș complicat, un oraș în care industria s-a îngemănat cu rezidențialul și de multe ori au existat contondențe, a fost și multă suferință. Dar astăzi, în mare parte, starea orașului din punct de vedere urbanistic li se datorează și acestor două persoane, Mircea Popa și Ion Văduva.“, a încheiat Ioan Popa.
JCS-A.M.
Foto: TUR
2 Comentarii
Si dupa ora 18 nu mai are curent?
Firmele de pompe funebre ar fi clienți fideli pentru dricurile turcești ale lui Popa. De la morgue sweet home direcția capelă. Dead man’s walking 😂😂😂😂😂🤣🤣🤣🤣🤣🤣