Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – AquaCaraș își reconfirmă rolul activ în susținerea comunității din Caraș-Severin și investește, din nou, în viitorul județului, sprijinind educația și excelența în rândul tinerilor!

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 3 iulie 2025, conducerea companiei a decis acordarea unui premiu în valoare de 2.500 de lei fiecărui elev care a obținut media generală de 9,80 sau mai mult la Evaluarea Națională ori la examenul de Bacalaureat.

Inițiativa este realizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, care a contribuit la identificarea elevilor merituoși și a oferit sprijinul necesar pentru contactarea părinților, astfel încât premiile să poată fi acordate în cele mai bune condiții. În total, 11 elevi din întreg județul vor fi recompensați pentru munca și rezultatele lor remarcabile. Printre aceștia se numără absolvenți ai Școlii Gimnaziale Nr. 7 și ai Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, ai Școlii Gimnaziale din Coronini, ai Școlii Gimnaziale ”Marius Șandru” din Reșița, precum și elevi ai Colegiului Național ”Traian Doda” din Caransebeș. De asemenea, printre cei premiați pentru rezultatele obținute la Bacalaureat se află tineri de la Colegiul Național ”Traian Lalescu” din Reșița și de la Colegiul Național ”C.D. Loga” din Caransebeș.

„Ne dorim să îi încurajăm pe cât mai mulți elevi să viseze, să învețe și să creadă în forțele proprii. Inițial, ne-am propus să premiem doar elevii de nota 10, însă am realizat că performanța nu înseamnă doar perfecțiune absolută. Performanța înseamnă ambiție, seriozitate și dorința de a deveni mai bun în fiecare zi. De aceea, alegem să aplaudăm și să susținem cât mai mulți tineri merituoși, pentru a le arăta că munca lor contează și este văzută.”, a declarat Gheorghe Filipescu, directorul general al AquaCaraș.

Prin această acțiune, compania transmite un mesaj de felicitare sinceră tuturor elevilor care au dovedit că prin perseverență, ambiție și încredere în propriile forțe pot atinge rezultate care inspiră și onorează întreaga comunitate. AquaCaraș felicită toți elevii care au obținut rezultate frumoase și au demonstrat că prin muncă și determinare pot deschide drumul către un viitor strălucit.

JCS-Denis Dutca

1 Comentariu

  1. Pai nu prea investeste el!

    Noi investim, aia care platim apa si canalizarea la suprapreturile impuse de operatorul Unic!

    Dac ar investi din salariul lui, mai zic sa se laude, dar nivesteste marind pretul la mc de apa si canal.

Adaugă comentariu