Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acesta este cel mai important mesaj pe care Avram Iancu îl transmite prin cartea sa „Schimbarea eşti tu“, lansată zilele trecute la Reşiţa.

După ce şi-a lansat cartea acasă, la Petroşani, la biblioteca unde lucrează, şi la Moldova Nouă, primul român care a traversat Canalul Mânecii înot, fără costum de neopren, a răspuns invitaţiei Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ de a-şi lansa cartea şi la Reşiţa. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Librăria Semn de Carte şi METARSIS, Biblioteca Judeţeană din Caraş-Severin fiind prima dintre bibliotecile judeţene care au făcut acest gest colegial, aşa cum a menţionat Clara Constantin, managerul instituţiei. Lansarea a avut loc sub bolta viţei-de-vie din curtea Librăriei Semn de Carte, un alt invitat special fiind regizorul Sabin Dorohoi, cel care a realizat un documentar despre aventurile românaşului nostru ce poartă numele istoric al revoluţionarului paşoptist. Dealtfel, Sabin Dorohoi a subliniat că a realizat filmul documentar pentru că performanţele lui Avram Iancu au reuşit să-l emoţioneze. Bibliotecarul hunedorean a fost aşteptat cu nerăbdare de reşiţeni, care au venit la lansare pentru a-l cunoaşte în carne şi oase, unii solicitându-i chiar să se fotografieze cu „Omul anului – 2017“ (distincţie acordată de World Open Water Swimming Association din SUA).

Avram Iancu a fost motivat în aventurile sale

Emoţionat, înotătorul a fost bucuros să ne împărtăşească ce l-a determinat să pornească în asemenea aventuri, dar mai ales să le consemneze într-o carte: „Cartea descrie pe larg cele patru aventuri ale mele, de a traversa înot Canalul Mânecii, de a parcurge Dunărea înot şi de a parcurge pe lăţime Marea Neagră până la Istanbul şi de a ajunge până dincolo de Cercul Polar, până la capătul lumii. Ideea mi-a venit citind o carte din biblioteca unde lucrez, o carte fascinantă care a vibrat atât de mult în sufletul meu încât m-a determinat să pornesc o revoluţie la înotul în ape deschise, mai ales coroborat cu numele meu, Avram Iancu. Nu am făcut înot de performanţă, sunt un om simplu, bibliotecar, soţ şi tată, dar a venit un moment în care am simţit că trebuie să mă implic foarte serios în ceea ce fac. Aşa am luat decizia de a traversa înot Canalul Mânecii, fiindcă nu-l traversase nici un român. Nu m-am simţit deloc bine în acest context, astfel că m-am gândit ce pot să fac eu pentru ţară şi nu ce poate să facă ţara pentru mine. Fiecare are propria dificultate, este greu şi să urci pe Everest, este greu şi să traversezi înot Canalul Mânecii, de aceea e foarte importantă motivaţia. Pe mine m-a impins acel spirit patriotic, n-am putut să accept că nici un român nu încercase acest lucru. După ce am recitit cartea lui Jules Verne, «Pilotul de pe Dunăre», m-am gândit să dau viaţă acelei cărţi pentru a-i îndemna pe tineri spre lectură în mod clasic, dar să şi urmărească prin GPS călătoria mea, deci am vrut să fac o simbioză între clasic şi modern în acest demers al meu, de a-i determina pe tineri să citească. Lectura clasică şi folosirea internetului sunt, practic, două lucruri complementare, ele nu se exclud reciproc. Noi, bibliotecarii, ne bucurăm că acum le avem pe amândouă, iar eu sunt un personaj, de aceea, prin tot ceea ce fac doresc să transmit anumite mesaje. Mă bucur că am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cred că e foarte important ca ceea ce facem să-şi găsească o rezonanţă în sufletele românilor. Cea mai mare satisfacţie a mea este că românii îmi spun «Măi, m-ai făcut mândru că sunt român!». Cel mai important mesaj este însă că totul este posibil, trebuie doar să crezi!“.

Dacă Avram Iancu plănuieşte să pornească în altă aventură, rămâne să aflăm la momentul respectiv, fiindcă a recunoscut că este zgârcit cu dezvăluirea proiectelor sale, asta pentru că nu e foarte hotărât, pe de o parte, iar pe de alta pentru că nu-şi propune să facă neapărat ceva doar de dragul de a face. El a spus că atunci când se simte inspirat şi are o anumită chemare spre ceva anume, cu siguranţă va da curs acelei chemări, în nici un caz pentru a impresiona, cum fac unii când escaladează, de pildă, Turnul Eiffel.

Alexandra Gorghiu