CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului PSD, puterea de cumpărare a salariaților a fost, în august, cu 8,3 procente mai mare față de anul trecut!
„În noiembrie 2021, salariul mediu net era 3.645 de lei, iar în luna august 2024, a ajuns la 5.158 de lei. Măsurile PSD pentru creșterea veniturilor celor care muncesc se reflectă și în datele statistice oficiale. Datele arată că măsurile PSD pentru protejarea puterii de cumpărare au avut efecte pozitive: puterea de cumpărare a salariaților a fost în luna august cu 8,3% mai mare față de anul trecut, ceea ce înseamnă că, pe fondul scăderii inflației, românii își pot cumpăra mai multe lucruri.“, crede senatorul cărășean Adrian Torma.
Social-democratul a mai ținut să precizeze că, în momentul intrării PSD la guvernare, salariile erau în scădere, iar inflația în creștere: „PSD a oprit această cădere, iar de atunci până în prezent, salariul minim a crescut cu peste 60%, iar salariul mediu cu peste 40%.“
JCS-T.K.