REȘIȚA – După ce prefectul Ioan Dragomir a transmis unor ”avizatori” rugămintea de a fi urgentate documentațiile, ITM Caraș-Severin face cuvenitele precizări!
Într-adevăr, „Obuzele Arsenal stau în niște hârtii“, iar circuitul acestora trebuie să respecte anumite termene și proceduri legale! Asta rezultă din punctul de vedere primit la redacție, astăzi, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, drept reacție la articolul publicat de CAON săptămâna trecută sub acest titlu.
Întrucât poziția exprimată de ITM Caraș-Severin clarifică multe aspecte legate de reluarea activității de la Arsenal SA, plasată, până acum, când sub o aură de poveste și mister, când sub una pragmatic-electorală, publicăm în cele ce urmează adresa ITM.
„Având în vedere articolul în JURNAL DE CARAȘ SEVERIN și Caon.ro, la data de 1 august 2025, sub titlul <<Obuzele Arsenal stau în niște hârtii>>, pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, vă rugăm să publicați punctul de vedere al Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin (ITM CS) prin care aducem clarificările următoare.
Agentul economic la care se face mențiune în articol a demarat la mijlocul lunii iulie, anul acesta, demersurile legale prin depunerea documentațiilor la instituția noastră în scopul obținerii autorizațiilor necesare depozitării materiilor explozive, cât și pentru efectuarea de operațiuni cu materii explozive, precum și pentru obținerea avizului pentru spațiul destinat depozitării munițiilor, capselor sau pulberilor pentru muniție, legislația aferentă:
– Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive;- Hotărârea nr. 536/2002 – Normele tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor;- Ordinul nr. 1884/2018 al MMJS privind avizarea spaţiilor destinate depozitării muniţiilor, capselor sau pulberilor pentru muniţie. Urmare acestor documentații depuse, s-a procedat în termenul legal, la analizarea lor, rezultând faptul că există neconcordanțe între datele din înscrisurile elaborate de agentul economic în cauză și informațiile obținute de inspectorii de muncă, din consultarea bazei de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului – RECOM ONLINE. Situația constatată a fost adusă de îndată la cunoștința agentului economic pentru îndreptare. Urmare actelor depuse în completare, instituția noastră a inițiat, prin inspectorii de muncă, verificări în locația pentru care au fost solicitate autorizațiile și avizele în domeniul securității și sănătății în muncă, raportat la legislația în sfera de competență. Echipa de control a constatat o serie de deficiențe în materie de securitate și sănătate în muncă drept pentru care inspectorii de muncă implicați în acțiunile de verificare au dispus măsuri ferme și obligatorii de remediere a neconformităților, stabilind în actul de control și termenul de realizare pentru fiecare deficiență în parte, urmând ca la momentul aducerii la cunoștința ITM CS a îndeplinirii măsurilor dispuse, să se procedeze la emiterea autorizațiilor și avizelor solicitate care vor fi transmise ulterior către Inspectoratul Județean de Poliție Caraș- Severin spre analiză. Etapa finală a acestor proceduri constă în remiterea spre ITM CS a acestor autorizații de către Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, iar agentul economic în cauză va fi încunoștințat și se va prezenta la sediul instituției noastre pentru predarea sub semnătură a acestora. Odată cu obținerea acestor autorizații se pot efectua, în condiții de legalitate, operațiunile cu materii explozive de către agentul economic în cauză. Totodată, raportat la intervalul de timp cuprins între primul articol apărut în mass-media locală care a avut ca subiect redeschiderea fabricii de armament în municipiul Reșița, respectiv – în primăvara anului 2024 și până în luna iulie 2025, agentul economic în cauză nu a depus la ITM CS nici un document în vederea obținerii unor autorizații/avize.“, se arată în comunicatul ITM.
JCS-W.F.
1 Comentariu
Iar Păcălă si Tândală, aia din capu’ judetului , făceau marketing electoral…pentru fraieri