„Şi judeţul nostru va participa activ la proteste, spunea Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş Severin. Din judeţ vor pleca spre capitală două autocare cu funcţionari publici, marea majoritate fiind din învăţământul cărăşean“.
Păstrarea locurilor de muncă, crearea de altele noi, decente şi menţinerea puterii de cumpărare, asta îşi doresc sindicaliştii. Prin această acţiune sindicală, confederaţiile răspund, de asemenea, apelului Confederaţiei Sindicale Internaţionale (CSI), cu privire la celebrarea zilei de 7 octombrie, declarată Zi Mondială a Muncii Decente.
Toate acestea, după ce în data de 5 octombrie, este anunţată grevă generală în învăţământ, sănătate, primării, consilii judeţene, servicii de taxe şi impozite, trezorerii şi finanţe publice. Poliţiştii vor lucra luni, însă cu banderole albe pe mână, a anunţat liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Paraschiv Toader.