CARAȘ-SEVERIN – Derogarea a fost prelungită până la 1 iulie, iar hotărârea de guvern este așteptată azi sau mâine!
În urma protestului din fața Guvernului, problema Reșiței figurează pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a legislativului, la capătul căreia e așteptată hotărârea care să aducă liniștea oțelarilor. Aceste aspecte ne-au fost comunicate de Iosif Ciuciuc, președintele Sindicatului „Vatra” din cadrul uzinei reșițene.
„În sfârșit, se pare că s-a concretizat ceea ce s-a promis. Pentru noi e important că ne-au fost rezolvate problemele de fond. Solicitarea conducerii societății a fost ca derogarea să se prelungească până la finele lunii august. S-a prelungit până la 1 iulie, dar se va mai discuta dacă apar probleme legate de implementare”, ne-a declarat Iosif Ciuciuc.
Din declarația sa, mai reținem că delegația formată din Petre Dandea, vicepreședintele Cartel Alfa, Doru Puiu, președintele Federației „Solidaritatea”, Cristian Gheorghe, președintele Sindicatului „Solidaritatea”, Cristel Ioțu, președinte Cartel Alfa Olt a fost primită de Claudiu Drumea, consilier al primului ministru.
Așadar, în urma protestului de azi, oțelarii din Reșița și Slatina au primit o nouă gură de oxigen din partea Guvernului. Oamenii se întorc la muncă cu speranța că, de data asta, problema lor se va rezolva definitiv.
JCS-Ionel Ivașcu