CARANSEBEŞ – Elevii de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Traian Doda“ din Caransebeş s-au întâlnit, zilele trecute, în amfiteatrul instituţiei de învăţământ cu câţiva consilieri şcolari şi specialişti în domeniul şomajului şi ocupării forţei de muncă, pentru a afla modurile în care pot beneficia de sprijin în căutarea unui loc de muncă după terminarea şcolii.
Acţiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat de inspectoratele şcolare din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi. „Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare“ urmăreşte corelarea aspiraţiilor elevilor cu oferta educaţională şi cu cererea pieţei muncii.
În cadrul activităţii, elevii au fost receptivi, fiind vorba despre un proiect cu multă aplicabilitate practică în privinţa construirii unui viitor, iar dascălii au considerat demersul ca fiind unul important în sprijinul tinerilor, care să fie ghidaţi să-şi aleagă o profesie în cunoştinţă de cauză, care să se plieze atât pe aspiraţiile lor, cât şi pe realităţile pieţei muncii.
Elevilor din Caransebeş li s-au prezentat serviciile de care pot beneficia la finalizarea şcolii, pornind de la asigurarea unui ajutor de şomaj, până la consilierea şi orientarea profesională, medierea muncii şi cursurile de formare.
Antoniu Mocanu