REŞIŢA – Vineri, 27 septembrie, Casa de Cultură „Corneliu Diaconovici” din Reşiţa a găzduit Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Evenimentul a fost organizat de AJOFM Caraş-Severin şi a oferit tinerilor posibilitatea de a opta între mai multe posturi vacante, oferite de diverşi angajatori. La întâlnire au fost prezente 27 de firme, ce au pus la bătaie 116 locuri de muncă. Au predominat posturile pentru persoanele calificate, 75 la număr, din care nouă pentru cei cu studii superioare, în timp ce pentru tinerii necalificaţi au fost 41 de locuri.
Potrivit organizatorilor, au fost disponibile posturi în următoarele meserii: lăcătuş, asistent relaţii publice şi comunicare, confecţioner îmbrăcăminte, sudor, vânzător, controlor CTC, agent turism, agent imobiliar, asistent manager credit, asistent manager analist, agent de asigurări, inspector de asigurări, lucrător comercial, lucrător-finisor în construcţii, muncitor necalificat în confecţii, patiser, brutar şi ospătar. Având în vedere că acest eveniment a fost organizat special pentru absolvenţi, ne-am aşteptat să vedem la târg cât mai mulţi tineri. Spre surprinderea noastră, numărul lor a fost mic.
Prezenţa slabă a tinerilor la bursă a fost comentată de directorul AJOFM Caraş-Severin, Caius Isac „Noi am identificat aceste locuri de muncă şi le-am popularizat la toate punctele de lucru ale agenţiei din teritoriu. Din păcate, o parte din tinerii pe care noi îi aşteptam astăzi (vineri, 27 septembrie, – n.r.) sunt debusolaţi pentru că nu şi-au luat Bacalaureatul, iar alţii consideră că integrare în piaţa muncii nu se face uşor, deoarece, nu de puţine ori, sunt întrebaţi atunci când se prezintă la interviu dacă au experienţă în domeniul în care-şi doresc să activeze. De aceea consider că angajatorii ar trebui să fie mai indulgenţi, să-i încurajeze, căci ei sunt viitorul, iar dacă vor pleca să muncească în străinătate unde vom ajunge?!”, se întreabă Isac.
Angajatorii prezenţi la bursă văd lucrurile cu totul diferit. Unii sunt de părere că tânăra generaţie este tot mai dezinteresată de găsirea unui loc de muncă, principala preocupare fiind socializarea pe internet, alţii considerând că majoritatea tinerilor visează cu ochii deschişi. „Poate este şi firesc ca ei să-şi dorească un loc de muncă bine plătit, însă, în ultimii ani, mulţi au făcut şcoala pentru o diplomă şi atât, iar oamenii bine calificaţi să găsesc greu. Cred că ar fi bine ca încă de pe băcile şcolii elevii să fie obişnuiţi şi cu munca”, ne-a declarat Constantin Măruţă. De cealaltă parte, absolvenţii de studii superioare s-au arătat dezamăgiţi de ofertele agenţilor economici.
„Mi-am depus două CV-uri, la două firme. Una căuta cunoştinţe de bază în contabilitate, exact domeniul în care eu am terminat, iar cea de-a doua caută agenţi pentru contracte şi achiziţii. Din păcate, doar pentru aceste două posturi am putut aplica, sper ca măcar unul dintre ele să fie cu noroc”, ne-a spus Maria Ionela Raicu. La fel de debusolaţi au plecat de la bursă şi şomerii trecuţi de prima tinereţe. Oamenii spun că, în ciuda calificării lor, angajatorii caută numai forţă de muncă tânără.
„Doream să-mi găsesc un loc de muncă în siderurgie sau metalurgie. Însă nu am găsit nimic în aceste domenii, aşa că am încercat să mă reprofilez. Construcţii cunosc, am calificare de zidar, şi una de bucătar, făcută mai demult şi care acum nu-mi mai este recunoscută. Acum fac un nou curs de bucătar, la AJOFM. Din păcate, speranţe de un loc de muncă nu sunt, nici după terminarea cursului, pentru că angajatorii îşi doresc să lucreze cu tineri, şi nu cu cei de vârsta mea”, ne-a spus Anghel Ion, de 52 de ani.
Roxana Bălan Nafiru