REŞIŢA – Ediţia din acest an a tradiţionalei manifestări „Întâlnirea tinerilor din Eparhia de Lugoj“, ajunsă la numărul XIV, va avea loc, sâmbătă, 1 iunie, în municipiul Lugoj.
Evenimentul este organizată de Centrul pentru Pastoraţia Tineretului al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din Lugoj, în colaborare cu ASTRU Eparhial Lugoj. La această manifestare participă grupuri parohiale de tineri de pe întreg cuprinsul Eparhiei de Lugoj, din Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara şi Alba, însoţiţi de cateheţi, responsabili şi preoţi parohi. Potrivit organizatorilor, motto-ul ediţiei din acest an a fost sugerat de Sf. Părinte Papa Benedict al XIV lea pentru cea de-a XXVIII-a ediţie a „Zilelor Mondiale ale Tineretului“, şi anume „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile“ (Cf. Matei 28,19).
Din cadrul Protopopiatului Greco-Catolic Reşiţa vor participa tinerii din Parohia Greco-Catolică Reşiţa II. După Sfânta Liturghie Arhierească, ce va fi oficiată de Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop Roman Unit Greco-Catolic de Lugoj, urmează cateheza pentru tineri, la ora amiezii, după care programe artistice şi sportive.