Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – De la începutul acestei săptămâni, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și-a sporit efectivele cu un număr de 35 de tineri agenți de poliție. Aceștia au absolvit, luna aceasta, cursurile școlilor de agenți de poliție de la Câmpina și Cluj-Napoca, și au început activitatea în cadrul Poliției județului!

„Polițiștii au fost repartizați la structurile de ordine publică din mediul urban și rural și în cadrul celor de poliție rutieră. Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, în special în segmentul stradal. Absolvenții vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență, până la finalul perioadei de tutelă, iar, pentru început, aceștia vor urma un stagiu de pregătire profesională, sub coordonarea colegilor de la Biroul de Pregătire Profesională al inspectoratului, pentru asigurarea integrării socioprofesionale corespunzătoare. Le dorim mult succes în carieră!“, transmite IPJ CS, într-un comunicat remis redacției.

JCS-A.M.