Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Renumitul pianist Teo Milea, impresionat de povestea reșițeanului nostru Matei Narcis Daniel, a decis să susțină un concert caritabil în Reșița, încasările urmând să fie folosite pentru achiziționarea unui pian, astfel încât tânărul Narcis să poată continua studiul și acasă.

A aflat despre Narcis că este elev în clasa a V-a la Liceul Artă „Sabin Păuța“ și cu toate că provine dintr-o familie numeroasă, greu încercată de viață, învață foarte bine, studiază pianul și violoncelul, dar pentru pian a făcut o adevărată pasiune.

Îndrăgitul artist, un mai vechi prieten al orașului, care a concertat în 2016 și 2018 la Zilele Reșiței, se află de data aceasta în România pentru turneul „2020 Winter Tour Romania“, aducând în fața publicului atât piese cunoscute de pe albumele sale „On white… and black keys“ și „Open Minds“, cât și creații pianistice noi pe care le pregătește pentru un nou material discografic. Câștigător al Votului Popular și finalist în Top 4 al binecunoscutului concurs „Searchlight“ organizat de Radio CBC Canada, câștigător la categoria „2015 Classical Album of the Year“ la radio SoloPiano.com US și al „Best Ambient/Instrumental Album“ – The Akademia Music Awards cu ultimul său album „Open Minds“, aplaudat pe scene internaționale pentru muzica sa, Teo Milea e bucuros să revină acasă.

Alătură-te și tu lui Teo pentru ca visul lui Narcis să devină realitate, participând duminică, 9 februarie 2020, ora 18:30 la concertul de la Sala Lira. Biletele în valoare de 50 lei se pot cumpăra începând de marţi, 21 ianuarie, de la casieria Cinematografului Dacia, după următorul program: de luni până miercuri – de la 13.00 la 16.00, iar joi şi vineri – între 9.00 şi 14.00.

JCS-T.K.

Enable referrer and click cookie to search for pro webber