Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Cel mai mare parc din Caransebeș a fost „preluat” sâmbătă de cei mici, care au avut de toate pentru a se simți de minune de Ziua Copilului!

De ziua lor, copiii s-au bucurat de activitățile pregătite de Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”. Au venit încă de la 9 dimineața sute de copii, însoțiți de părinți și bunici, din toate cartierele municipiului, dar și din localitățile învecinate. Și au avut parte de jocuri, de dans, de desene pe asfalt, de concursuri de biciclete sau de alergare, de demonstrații ale micilor sportivi de la CSM Caransebeș, de dulciuri, înghețată și chiar vata pe băț atât de controversată în aceste zile, de mașinuțe și carusele, ori de dansuri populare.

N-au lipsit nici demonstrațiile celor de la Salvamont, Poliție, Jandarmerie, Pompieri sau Ambulanță, tehnica acestora fiind cea mai căutată de copii, cu ochiul făcându-le celor mici și tiroliana jandarmilor sau scara cu nacelă a mașinii de pompieri. Iar elicopterul SMURD, chiar dacă nu a aterizat, a survolat zona, salutându-i cu sirena pe copii și îndreptându-se apoi acolo unde fusese solicitat.

Asalatat de cei mici a fost și party-busul celor de la Nadina, cu Minnie și Mickey pe post de gazde primitoare.

După prânz, ștrandul a fost locul unde copiii s-au întrecut la competițiile sportive dotate cu premii puse la dispoziție de munciipalitate. Într-un cuvânt preluat chiar de la cei mici, Ziua Copilului a fost SUPERFAINĂ la Caransebeș!

JCS-R.M.