Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Una dintre cele mai vechi clădiri din Banat, Teatrul „Mihai Eminescu“ din Oraviţa, trece printr-un amplu proiect de restaurare. Recent, artista Livia Coloji a realizat o ilustraţie a acestui important edificiu cultural al Banatului Montan!

În anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, împreună cu Asociația Prin Banat, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest promovează edificii de patrimoniu în a căror restaurare investeşte și pe care le prezintă publicului larg sub forma unor ilustrații realizate de artiștii din regiune.

„Astăzi, Teatrul «Mihai Eminescu», din Oravița, văzut de Livia Coloji. În toamna anului 1817, familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena şi Carolina-Augusta de Bavaria, asista din loja «belle-étage» a proaspăt-construitului teatru din Oravița, la o piesă în limba germană pusă în scenă de diletanții din oraș. Se inaugura astfel oficial primul teatru de pe teritoriul actual al României, exact la o sută de ani de la eliberarea Banatului de sub administrația otomană. Edificiul, copie fidelă la scară redusă a Burgtheatrului din Viena, primul din Europa iluminat artificial, cu lămpi pe acetilenă, a găzduit în 1868 reprezentația trupei Pascaly cu care a venit și sufleurul, Mihai Eminescu. În amintirea acestui eveniment teatrul poartă numele poetului. Au trecut mai bine de două secole de la inaugurare, iar teatrul a reușit să își păstreze atât înfățișarea, cât și organizarea interioară a spațiilor. Astăzi, trece printr-un amplu proiect de restaurare, conservare și dotare, în valoare de 10 milioane lei (9,2 milioane fonduri nerambursabile), implementat prin Programul Operațional Regional 2014-2020“, au precizat reprezentanţii ADR Vest.

JCS-Nicoleta Moraru