Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Proiectul cultural câştigat de teatrul reşiţean prin Administraţia Fondului Cultural Naţional demarează în forţă cu un concurs de texte dramaturgice!

Sub genericul „Cum vezi viitorul?“, Asociația Țais și Teatrul de Vest Reșița lansează concursul de texte dramaturgice SF, în cadrul proiectului cultural „Reşiţa 500“, co-finanțat de AFCN. În cadrul concursului vor fi selectate trei texte, cel mai bun fiind montat în scenă, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ urmând să se tipărească un volum care să cuprindă cele trei texte SF.

Proiectul este dedicat aniversării în acest an a 250 de ani de industrie la Reşiţa, însă organizatorii oferă câteva repere de care autorii trebuie să ţină cont: cum s-a modificat societatea în ultimii 250 de ani și cum se va modela în viitor?; ne imaginăm o societate utopică sau distopică?; cum ne vom exprima emoțiile, cum se va desfășura un dialog, cum vom relaționa, cum vom compensa lipsurile sau dimpotrivă, cum vom profita de abundență? Vom ajunge oare să interacționăm cu entități imateriale?

Piesa de teatru trebuie să aibă ca temă de bază societatea reșițeană într-un viitor îndepărtat, mai exact, peste 250 de ani, luând în considerare istoria sa de 250 de ani de industrie siderurgică. De asemenea, textul trebuie adaptat unei distribuții formate din două actrițe și doi actori. Pentru o viziune SF cât mai apropiată de posibila proiecţie a oraşului în viitor, autorii pot, opţional, să trateze tema necesității contactului uman, respectiv lume virtuală versus lume fizică şi să aducă în discuție condiția artistului performativ într-o astfel de societate. Un alt aspect se referă la disponibilitatea ulterioară a autorului de a adapta textul la condițiile de construcție a spectacolului.

Concursul se adresează tuturor autorilor indiferent de vârstă, experiență sau calificări profesionale. Concurenții vor avea acces la toate materialele de care dispune Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“, în vederea documentării prealabile asupra contextului. Acestea pot fi solicitate printr-un email la adresa: contact@bjcs.ro.

Potrivit calendarului de concurs, data limită de înscriere este 15 septembrie 2021. Câştigătorii vor fi anunţaţi în 21 septembrie, spectacolul urmând să fie montat în perioada octombrie-noiembrie 2021, iar volumul tipărit se va lansa în luna noiembrie 2021. Textul piesei se va trimite redactat (format word sau pdf) prin e-mail, la adresa: dramaresita@gmail.com. Prima pagină trebuie să conțină titlul și motto-ul piesei. Numele sau alte date de contact ale autorului nu trebuie să se regăsească în documentul piesei, în caz contrar va fi descalificat. Textele pot fi trimise şi prin poştă, la adresa: Teatrul de Vest Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 5. Pentru această variantă, autorul va trimite un plic închis în care vor fi înscrise: titlul piesei, motto-ul, numele autorului, adresă, telefon, e-mail. Pe plic, se va menționa: „Pentru concursul REȘIȚA_500 – Cum vezi viitorul?“ și Motto-ul din pagina de titlu a piesei transmisă prin e-mail. Data poștei și cea de trimitere a textelor pe mail nu poate să depășească 15 Septembrie, ora 18:00. Nu pot fi înscrise texte care au fost publicate sau montate înainte de data limită a concursului. Organizatorii precizează că în cadrul selecției se va ține cont de calitatea dramaturgică, originalitatea propunerii și relevanța față de tema concursului.

JCS-Alexandra Gorghiu