REȘIȚA – În 2024, se dorește ca mai multă atenție să fie acordată copiilor din județ și nu numai. Am reținut asta din discuția cu Florin Ionescu, directorul Teatrului de Vest, la finalul unui an care a cuprins o singură premieră pentru copii. Acesteia i s-a adăugat spectacolul „Art & kraft & rock’n roll”, jucat înainte de sărbători, pe care Ionescu îl consideră unul pentru întreaga familie, fiindu-i greu să îl încadreze pe o categorie de vârstă!
În 2023, teatrul reșițean a căutat să se revanșeze față de micii spectatori cu ediția a șasea a Festivalului „Lumea poveștilor”, însă 2024 va începe cu două noi spectacole pentru copii. De asemenea, se dorește reluarea spectacolelor în județ și, în premieră, se preconizează spectacole pentru copiii din Banatul Sârbesc. „Cu ajutorul Asociației Reșița Română, am reușit să stabilim o legătură în Serbia. Vom definitiva un program după ce, în linii mari, am stabilit că vom juca în fiecare școală unul dintre spectacolele «Cei trei purceluși» sau «Hansel și Gretel» pentru că sunt ușor de transportat. Pentru acei copii va fi primul contact cu teatrul. Următoarea etapă va fi să aducem toți copiii la Vârșeț într-o sală spațioasă, unde vom putea juca un spectacol mai mare. Vom merge bucuroși și la căminele culturale din comune, însă așteptăm primăvara, pentru că e mai greu cu încălzirea locațiilor. Am întocmit deja o listă cu comunele unde vom porni.”, am aflat de la Ionescu.
De asemenea, se au în vedere orașele județului, unde teatrul reșițean să joace, deopotrivă, spectacole pentru cei mici și cei mari. Legătura cu Casa de Cultură Caransebeș a fost reluată, instituțiile similare din Bocșa și Anina sunt în lucru, însă Ionescu abia așteaptă să le vadă gata pentru a găzdui spectacole. Colaborarea cu Casa de Cultură Moldova Nouă este excelentă, teatrul reșițean jucând acolo de curând. Oravița și Oțelu Roșu sunt în cărți. La Băile Herculane legătura s-a rupt, după ce, mai demult, teatrul reșițean a jucat în incinta unui hotel. Ionescu însă speră ca 2024 să vină cu noi contacte și spații de joc care să aducă teatrul reșițean în stațiune.
JCS-Ionel Ivașcu