OȚELU ROȘU – Deputatul Samuel Miclău (AUR) critică dur majorarea tarifelor la salubritate în orașul Oțelu Roșu și cere explicații urgente din partea autorităților locale și județene. În urma sesizărilor venite din partea locuitorilor, parlamentarul de Caraș-Severin s-a deplasat joi în orașul de pe Valea Bistrei, unde a purtat discuții directe cu cetățenii și cu autoritățile!
„Este inacceptabil ca o companie privată străină să poată decide unilateral asupra tarifelor pe care le plătesc cetățenii. Asistăm la o situație halucinantă, în care administrația locală nu mai are niciun cuvânt de spus și este transformată în executor împotriva propriilor cetățeni.“, a declarat deputatul.
Potrivit acestuia, firma de salubritate – de origine austriacă și desemnată de ADI Intercom Deșeuri – a impus un tarif de peste 31 lei/persoană/lună, „fără o dezbatere publică și fără justificări clare. Consiliul Local votase anterior un tarif rezonabil de 15 lei/persoană/lună, dar în mod revoltător, contractul semnat permite companiei să modifice unilateral acest tarif. E o chestiune care trebuie analizată urgent.“
Mai grav, cetățenii care refuză semnarea contractului sunt supuși la presiuni și sancțiuni disproporționate. „Inițial, cei care nu semnau urmau să plătească un tarif de 10 ori mai mare. A fost redus ulterior, în urma intervenției autorităților locale, la de 3 ori mai mare – dar chiar și așa, este complet abuziv.“, a subliniat deputatul.
În acest context, Samuel Miclău solicită public transparență totală asupra contractului semnat între autorități și operator, asumarea responsabilității de către administrația locală și județeană, analiza legalității prevederilor contractuale care permit astfel de modificări și protejarea cetățenilor împotriva unor măsuri sancționatorii excesive. „Oamenii din Oțelu Roșu nu trebuie să plătească pentru greșelile, complicitățile sau neglijențele altora!“, a încheiat deputatul Samuel Miclău.
JCS-Denis Dutca
1 Comentariu
Inca o lovitura de tesla aplicata meserias peste degete de domnul de la AUR. Autoritatea numita de statul roman a dat libertatea firmei de salubritate austriece sa modifice tarifele doar cu notificare si tanarul deputat AUR in loc sa mearga in Parlament (principalul legiuitor al Romaniei) si sa militeze pt. modificarea legislatiei aferente, umbla pe strazi si pe la presa prefacandu-se ca este “preocupat” de problema, Samuel du-te in Parlament si modifica legislatia in sensul in care ei (austriecii) nu au libertatea sa modifice tarifele cum au chef si conditiile in care o pot face, altfel se numeste ipocrizie si politicianism de cea mai joasa calitate: si de asta avem din belsug.