„Pavarotti din Banat“, cum a fost supranumit Costel Busuioc, a devenit peste noapte idolul a milioane de români, care se mândresc că pot arăta peste hotare şi altceva decât hoţi, prostituate, cerşetori sau ucigaşi.
Însă, pentru a se ajunge aici, a trebuit ca posesorul acestei superbe voci să fie ajutat de alţii. În ţara sa natală nu l-a băgat aproape nimeni în seamă, nu a avut nici o şansă. Ba, să fim corecţi, a avut – să trăiască o viaţă sumbră, muncind din greu pentru un salariu de mizerie, eventual cu opţiunea de a cânta pentru câţiva „euroi“ pe la cheful vreunui baronaş local.
În schimb, spaniolii, „latifundiarii căpşunilor“, „clasa exploatatoare a sărmanilor muncitori români“, i-au acordat dreptul de a arăta ce poate. Nu la o emisiune românească s-a consacrat Costel Busuioc.
Nu românii i-au recunoscut şi apreciat talentul. Dar am vrea acum să tragem toate foloasele, am vrea poate să se urce pe scenă acoperit de tricolor pentru a acoperi cu vocea sa femeile înjunghiate sau copiii vânduţi ca la piaţă de către alţi români. Costel Busuioc a devenit o valoare naţională, promovată de către toate posturile şi ziarele.
Dar unde erau toţi aceşti fani înainte de emisiunea „Los Hijos de Babel“? De aceea, îmi permit să spun că talentul său nu aparţine României. Aparţine celor ce au ştiut să-l recunoască şi să-l sprijine.
Iar aceia nu suntem în nici un caz noi. Pentru că noi avem toate talentele de pe lumea aceasta (sau cel puţin aşa ne lăudăm), cu excepţia unuia – de a respecta adevăratele valori.
Ne-am obişnuit să respectăm doar diplomele şi funcţiile înalte, fără să ne mai gândim cât de uşor sunt obţinute aceste diplome şi fără să ne treacă prin cap că în funcţiile înalte pot fi oameni fără valoare.
Aşa că, să ne lăudăm cu ceea ce promovăm la noi în ţară. Şi ştim cu toţii ce promovăm…
Nina Curiţa