ZĂVOI – În această perioadă, se lucrează la diferite proiecte, în aproape toate satele comunei. Primarul Doru Cîrdei ne-a informat că, în centrul de comună, se lucrează la reţeaua de canalizare menajeră şi la staţia de epurare, precum şi la asfaltarea străzilor la Poiana Mărului, ambele proiecte fiind finanţate prin PNDL 2!
ZĂVOI – Un incendiu ce a cuprins o cabană din lemn din comuna Zăvoi, de aproximativ 50 de metri pătraţi, s-a produs seara trecută, fiind raportat la 112 undeva în jurul orei 22.36!
CARAŞ-SEVERIN – Consilierii judeţeni au aprobat acceptarea donației unui proiect important pentru judeţ: „Amenajare zonă turistică şi domeniu schiabil Nedeia, Munţii Ţarcu-comuna Zăvoi”!
ZĂVOI – Un accident rutier s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 10.40, pe Valea Bistrei, la Zăvoi. Potrivit salvatorilor cărăşeni, în accident au fost implicate două autoturisme, un stâlp căzând pe una dintre maşini, iar două persoane au rămas încarcerate!
CARAȘ-SEVERIN – Printre primarii din județul Caraș-Severin care au depus la Compania Națională de Investiții „CNI S.A.” solicitări de includere a unor obiective de interes local în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social se numără și doi edili de pe Valea Bistrei. E vorba de primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, și de cel al comunei Glimboca, Petru Crîsnic!
REŞIŢA – „Da, am făcut denunţul atunci când m-am simţit folosit, când am văzut că bătaia lor de joc nu are limită“, ne-a declarat Romeo Dunca.
