CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii rutieri avertizează că viteza excesivă constituie un real pericol pentru siguranța rutieră. Anul acesta, în primele 9 luni, pe drumurile publice din județul nostru, s-au produs 30 de accidente rutiere, pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. În urma acestora, au fost rănite 45 de persoane!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii rutieri cărășeni beneficiază de sprijin aerian pentru creșterea gradului de siguranță rutieră!
PĂLTINIȘ – Mai mulți localnici ne-au sesizat, panicați, că aseară, pe una din străzile comunei, cea pe care se află Căminul cultural, s-au auzit sirenele de poliție și avertismente de folosire a armelor de către polițiști!
CARAȘ-SEVERIN – Tronsonul Caransebeș-Lugoj rămâne cel mai puțin avansat dintre cele patru segmente aflate în modernizare! Ne referim, desigur, la viteza de execuție a lucrărilor pe cele patru loturi ale magistralei și nu la cea cunoscută de deplasare a trenurilor, care va putea însă permite circulația cu viteze de 120-160 km/h doar după finalizarea lucrărilor, estimată pentru trimestrul IV al anului 2028!
REȘIȚA – Reducerea a fost solicitată constructorului de către Primărie, având în vedere momentana lipsă a finanțării!
REȘIȚA – Atletul reșițean Cristi Roiban a cucerit pentru a doua oară în carieră titlul de campion național în proba de 100 de metri, după succesul obținut în cadrul Campionatului Național de Seniori desfășurat la Craiova, în perioada 25-26 iulie!
CHEILE NEREI – Abrupturile spectaculoase din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița găzduiesc una dintre cele mai impresionante specii de păsări din lume. Șoimul călător (Falco peregrinus), considerat cea mai rapidă creatură de pe Pământ, și-a găsit loc de cuibărit pe pereții stâncoși inaccesibili ai rezervației, confirmând încă o dată valoarea excepțională a biodiversității din Caraș-Severin!
REȘIȚA – Lucrările la unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din Reșița avansează într-un ritm susținut. Constructorii lucrează fără întrerupere la montarea bobului de vară, iar stadiul execuției a ajuns la aproximativ 60%!
CARAȘ-SEVERIN – În total, oamenii legii au aplicat aproape 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care aproape 20 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 au vizat bicicliști, iar 10 au fost aplicate pietonilor care au încălcat normele rutiere!
REȘIȚA – Sprinterul de la CSM Reșița și CSU Reșița și-a stabilit noi recorduri personale!
