Caraş-Severin, Romania
Tag

victorie

Browsing

REȘIȚA – ACS Sporting Banat a obținut o victorie spectaculoasă în fața lui Dinamo București, scor 4-0, în prima etapă din Liga 3 feminină! Fetele au controlat jocul și au făcut diferența prin determinare, atitudine și eficiență în fața porții. Succesul categoric reprezintă o nouă confirmare a muncii depuse la antrenamente și a progresului echipei!

REȘIȚA – Ianis Doană traversează o perioadă excelentă în Liga 2! După ce a fost desemnat jucătorul lunii august în eșalonul secund, fotbalistul reșițean a ieșit din nou la rampă și a marcat pentru Știința Poli Timișoara, în partida cu CSL Ștefăneștii de Jos. Poli Timișoara s-a impus sâmbătă, pe stadionul Electrica, cu 2-1, după ce a fost condusă la pauză, iar golul egalizator a fost reușit de Ianis Doană!

REȘIȚA – CSM Reșița a obținut o victorie importantă pe terenul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, scor 2-1, după un meci în care roș-negrii au avut o primă repriză excelentă și au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. Formația pregătită de Dorinel Munteanu a știut apoi să gestioneze presiunea gazdelor și să păstreze până la final rezultatul care îi aduce trei puncte extrem de importante!

REȘIȚA – CSM Reșița a oferit răspunsul perfect după înfrângerea de la Popești-Leordeni. Rosso-nerii au învins sâmbătă, 29 august, Steaua București cu 2-1, în Valea Domanului, și au ajuns la patru victorii în primele cinci etape ale Ligii 2. Cu 12 puncte, echipa lui Dorinel Munteanu se menține pe podium!

REȘIȚA – Cristi Chivu a început perfect noul sezon. Antrenorul reșițean a debutat cu o victorie categorică în prima etapă din Serie A, formația nerazzurra impunându-se cu 4-1, pe San Siro, în fața celor de la Monza.  Succesul a reprezentat un start ideal pentru tehnicianul în vârstă de 45 de ani, însă Chivu a avut un discurs echilibrat după partidă și nu s-a lăsat purtat de entuziasmul rezultatului!